Aujourd'hui, le musée est fermé.

Billet

Librairie

Manifestarea „Costumul național, arc peste timp – de la Regina Elisabeta la Comunitatea Domnițe cu altițe – Aniversare 10 ani”

Manifestarea „Costumul național, arc peste timp – de la Regina Elisabeta la Comunitatea Domnițe cu altițe – Aniversare 10 ani”

Événement

6 Sep 26

Grande salle de concert

Castelul Peleș găzduiește celebrarea a 10 ani de activitate a Comunității „Domnițe cu altițe”, printr-un eveniment dedicat istoriei și renașterii costumului național.

Muzeul Național Peleș va fi gazda unui eveniment cultural de excepție, care va avea loc duminică, 6 septembrie 2026, începând cu ora 13:00. Manifestarea „Costumul național, arc peste timp – de la Regina Elisabeta la Comunitatea Domnițe cu altițe – Aniversare 10 ani” marchează o decadă de eforturi dedicate redescoperirii și promovării identității vestimentare românești.
Evenimentul, organizat în prestigioasa Sală Mare de Concerte a Castelului Peleș, propune o incursiune fascinantă în istoria portului tradițional. Dezbaterile vor urmări evoluția
costumului național din momentul în care a fost impus ca normă vestimentară la Curtea Regală de către Regina Elisabeta, până în prezent. Publicul va descoperi cum, în urmă cu zece ani, o inițiativă curajoasă a readus în actualitate costumul național și piesele tradiționale de curte, scoțând la lumină fotele, catrințele și paftalele din lăzile de zestre.
Printre personalitățile marcante ale culturii și cercetării românești care vor lua cuvântul și vor analiza importanța acestui fenomen se numără:
Dna Dr. Doina Ișfănoni – istoric de artă, cercetător și etnolog;
Dna Dr. Ștefania Dinu – istoric și specialist în patrimoniul regal;
Dl Dr. Călin Stegerean – critic de artă și curator.
Sărbătoarea identității naționale va fi onorată de prezența unor doamne de diverse profesii care au ales să ducă tradiția mai departe, cosându-și singure propriile ii. Acestea vor
reprezenta cu mândrie comunitățile: Șezătoare București, Cusături Dobrogene, Șezătoare Râmnicu Vâlcea, Grădina Sânzienelor și Șezătoare „Acasă la Soveja”.
Evenimentul cultural se va încheia într-o atmosferă solemnă, cu un recital de pian de înaltă ținută susținut de Maestrul Horia Mihail.

Fondator comunitatea ,,Domnițe cu altițe”
Mihaela Bădin Chilian

Inscriptions closes

Aller au contenu principal