Ferdinand – Victor – Albert – Meinard s-a nascut la 24 august 1865, la Sigmaringen, ca al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern, fratele mai mare al regelui Carol I si al printesei Antoaneta, infanta Portugaliei.

In 1889, Ferdinand se stabileste in Romania, ca mostenitor prezumtiv al regelui Carol I. Articolul 83 din Constitutie prevedea ca: ,,in lipsa de coboratori in linie barbateasca ai Mariei Sale Carol I de Hohenzollern – Sigmaringen, succesiunea tronului se va cuveni celui mai in varsta dintre fratii sai sau coboratorilor acestuia”.

Atat fratele mai mare al lui Carol I, principele Leopold de Hohenzollern, cat si nepotul cel mai in varsta au notificat ca renunta la calitatea de mostenitor al tronului Romaniei, astfel incat succesiunea i-a revenit lui Ferdinand, prin ,,pactul de familie”confirmat de insusi imparatul Germaniei, Wilhelm I, seful familiei de Hohenzollern.

Profesorul V. D. Paun, de la Liceul Sfantul Sava din Bucuresti, ii face, într-o brosura aparuta in limbile romana, franceza si germana, urmatorul portret: ,,Balan, naltut si subtirel la trup, cu ochii albastri inchisi, foarte blanzi… Principele Ferdinand si-a petrecut copilăria la Dusseldorf – focar de cultura eleganta. Acolo si-a terminat Alteta Sa invataturile secundare clasice si a trecut cu lauda examenul de „Abiturient”, corespunzator bacalaureatului nostru… In urma, a intrat in serviciul activ, ca sublocotenent în Regimentul I de Garda Imperiala de la Postdam, langa Berlin, iar dupa doi ani de practica ostaseasca la cazarma si pe camp a luat din nou drumul scolii, ascultand la Universatile din Tubingen si Leipzig cursuri de economie politica, stiinte financiare, istorie, dreptul gintilor si dreptul roman tinute de profesori celebri”.

Semnificativ pentru intelegerea personalitatii regelui Ferdinand este si portretul schitat de Nicolae Iorga: ,,ca tanar, se poate spune ca insusirea caracteristica a principelui Ferdinand era o extrema modestie amestecata cu o timiditate aproape chinuitoare. Foarte curtenitor si politicos, se ferea totdeauna de a jigni sentimentele cuiva si ceda terenul chiar cand cunoastea subiectul in discutie mai bine decât cei cu care discuta. Ii placea singuratatea, natura si arta. Urand orice pompa si ceremonie zadarnica, mostenise totusi de la mama sa o sfioasa mandrie unita cu un respect german pentru legi si forme. Disciplina cea mai absoluta fusese principala linie a educatiei sale si un simt de datorie care i-a ramas in toata viata, ajutandu-i neinduplecat sa biruie sentimentele lui personale, neingaduindu-le vreodata sa se puna la mijloc intre dansul si ce trebuia sa faca. Bland, fara egoism, cei ce-l cunosteau adanc il iubeau”.

La 10 ianuarie 1893 are loc la Sigmaringen casatoria sa cu Maria de Edinburg, printesa de Saxa  – Coburg – Gotha, prin care se realiza o alianta politica de mare importanta pentru Regat.

In data de 3 august 1914 a avut loc la Sinaia, in Sala veche de muzica a castelului Peles, Consiliul de Coroana ce a hotarat neutralitatea Romaniei in primul razboi mondial. Cateva saptamani mai tarziu, la 27 septembrie 1914, tot la Peles, se stinge din viata regele Carol I. Este inmormantat la biserica manastirii Curtea de Arges, ctitoria lui Neagoe Basarab. Ferdinand devine rege la 49 ani, jurand in fata membrilor Parlamentului ca va fi ,,bun roman”.

In iunie 1916, Antanta se afla in dificultate pe frontul de vest. M. V. Alexeev, seful Marelui Stat Major al armatei ruse si generalul Joffre, comandant sef al armatei franceze, au cerut intrarea Romaniei in razboi ,,acum ori niciodata”.

Pe 17 august 1916 s-a semnat conventia politica intre Romania, pe de o parte si Franta, Marea Britanie, Italia si Rusia pe de alta parte, prin care Antanta recunostea legitimitatea unirii Bucovinei, Transilvaniei si Banatului cu Romania.

De la 1838 statul Sigmaringen nu mai exista, el fusese unit cu posesiunile prusiene si fostul suveran, Carol Anton, bunicul regelui Ferdinand,  primise cu bucurie aceasta contopire a mostenirii Hohenzollernilor de la Rhin in puternicul regat germanic de Rasarit, caci, era un partizan hotarat al unirii neamului sau, prin lupta si jertfa. Credinta ca nimeni nu are dreptul de a opri o natie sa traiasca in hotarele ei firesti a fost transmisa si printului Ferdinand.

Ca o cruda ironie a sortii insa, regele Ferdinand a făcut uz de acest crez in folosul tarii adoptive, atragandu-si astfel aspre critici si sanctiuni din partea sefului familiei de Hohenzollern.

La 27 august 1916, are loc in sufrageria Palatului Cotroceni, Consiliul de Coroana in care regele Ferdinand declara: ,,cu sufletul torturat am hotarat de  a-mi face datoria fata de poporul raman, ale carui destine le conduc”. In aceeasi zi a fost prezentata de ministrul Romaniei la Viena, ministrului de externe al Austro – Ungariei declaratia de razboi a Romaniei. Din acest moment nu se putea îndeplini decat una dintre profetiile lui N. Filipescu: ,,Sire, sa te incoronezi la Alba – Iulia sau sa mori pe campia de la Turda”.

Coplesita ca numar si tehnica de inamic, armata romana este obligata sa se retraga din Transilvania, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, iar familia regala si guvernul se refugiaza la Iasi, devenit capitala a Romaniei. In teritoriul ocupat, autoritatile germane sustineau ca Regatul Romania nu mai exista si interziceau pomenirea numelui regelui. In mai 1917, conducatorii politici si militari de la Bucuresti hotarasc ,,detronarea Hohenzollernilor din Romania”.

Izbucnirea revolutiei ruse complica si mai mult lucrurile. Se avea in vedere o lovitura de stat, prin care regele Ferdinand si familia sa fie dusi in Rusia, pentru a avea o soarta asemanatoare cu a dinastiei Romanov. Regele hotaraste sa plece pe front, de unde se adreseaza ostasilor promitand pamant taranilor si o mai larga participare la treburile statului. Este reprezentativ faptul ca in armata romana se inrolau voluntari ardeleni si bucovineni.
Dupa imensele sacrificii de la Marasti, Marasesti si Oituz, din vara anului 1917, Romania se vede singura in fata Puterilor Centrale, datorita retragerii Rusiei, bulversata de revolutie si nu are alta optiune decat negocierea unei paci pe care regele Ferdinand nu a ratificat-o niciodata.

La 18 noiembrie 1918, regele Ferdinand se intoarce din refugiu, la Bucuresti, in fruntea oastei sale, trecand pe sub Arcul de Triumf. In timpul receptiei oferite, in aceeasi zi, oficialitatilor romane si generalului Berthelot, regele a afirmat: ,,Cand am luat mostenirea intemeietorului Romaniei moderne am fagaduit inaintea reprezentantilor natiunii ca voi fi bun roman; cred ca m-am tinut de cuvant. Grele au fost timpurile, mari au fost jertfele, dar stralucita a fost rasplata si astazi pot spune cu fruntea senina: fata de Dumnezeu si de poporul meu am constiinta curata”, continuand apoi: ,,dupa Basarabia si Bucovina, Ardealul, frumosul leagan al poporului roman, de unde au descalecat intaii voievozi ai tarilor romanesti, a votat la Alba – Iulia unirea cu Regatul Roman”.

In 1914, Romania Mica avea 137.000 Km², cu 7.700.000 locuitori. In 1918, Romania Mare, cu Transilvania, Bucovina, Basarabia, Cadrilaterul,  avea 295.000 Km², cu 17.000.000  locuitori.

In 15 octombrie 1922, la Alba – Iulia, regele Ferdinand I  Intregitorul este incoronat ca rege al tuturor romanilor ,,de la Nistru pan’ la Tisa”.Ceremonia are loc in noua si grandioasa catedrala ortodoxa, construită special pentru această ocazie.

In 1923 a fost adoptata o noua Constitutie, adaptata la realitatile postbelice de dupa faurirea Romaniei Mari. Ea relua principiul fundamental al monarhiei constitutionale: ,,Regele domneste, dar nu guverneaza”.

In 20 iulie 1927, regele Ferdinand I Intregitorul sau Lealul, cum i s-a mai spus, se stinge din viata in castelul Pelisor,  la 62 de ani, in urma unei suferinte indelungate pricinuita de un cancer la colon.