Maria de Edinburgh – Saxa – Coburg – Gotha, s-a nascut la 29 octombrie 1875, la Eastwel Park, din comitatul Kent – Marea Britanie, ca fiica a ducelui Alfred de Edinburgh, al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii si a Marii Ducese Maria, unica fiica a tarului Alexandru II al Rusiei si a printesei Maria de Hessen.

Educatia primita de printesa Maria este una cu adevarat regala. Iata cum o caracteriza un martor al adolescentei sale, citat de Nicolae Iorga: ,,credea in regi si in misiunile lor, dar si in drepturile lor. Nu era trufasa, dar nici umila, ci regala din radacina parului pana la talpile picioarelor, imperioasa, aprinsa, activa, fetita plina de bucuria vietii si de credinta in rasa ei”.

Fire romantica si sensibila, Maria vibra in fata frumosului si a fost profund marcata de anii petrecuti in insula Malta, unde se afla resedinta tatalui ei, amiral al flotei Marii Britanii, cand ,,toate par o revelatie si toate visurile, un adevar”. Adora Malta, caci era plina de toata caldura stralucitoare a Sudului si totodata de tainele Rasaritului. Mereu deschisa tuturor impresiilor artistice, aceasta lume pietroasa va ramane in amintirea Reginei ca o ,,minunata viziune pastrata cu evlavie in suflet” pana la sfarsitul zilelor sale.

In ianuarie 1893, principesa Maria soseste la Bucuresti, in calitate de sotie a principelui Ferdinand, mostenitorul coroanei Romaniei. In acelasi an, Maria da nastere la castelul Peles, primului copil, care a fost botezat Carol, in onoarea regelui Carol I.

In 1894, se naste tot la Peles cel de-al doilea copil, o fetita botezata cu numele reginei Elisabeta. In 1921, s-a casatorit George II, fiul regelui Constantin al Greciei, devenit la randul lui suveran al Greciei la 27 septembrie 1922. Dupa numai 15 luni, in Grecia izbucneste o revolutie, iar George si Elisabeta se refugiaza la Bucuresti, unde divorteaza. George se reintoarce in Grecia, dar Elisabeta ramane la Bucuresti, pe care il paraseste impreuna cu nepotul sau, Mihai, in ianuarie 1948. A murit la Cannes, in 1956.

In 1900, la Gotha, in Germania, principesa mostenitoare aduce pe lume cel de-al treilea copil, printesa Marioara, alintata Mignon. Ea s-a casatorit, in 1922, cu regele Alexandru I al Serbiei, cu care a avut trei copii. Sotul ei va fi asasinat in 1934, la Marsilia, de teroristi croati. In 1941 Iugoslavia este ocupata de armata germana. Mignon a murit în 1961 si este inmormantata in mausoleul Frogmore din Windsor Park.

La trei ani după nasterea lui Mignon, in chiar anul inaugurării Castelului Pelişor, se naste prinţul Nicolae. A fost singurul dintre copiii Mariei educat in Anglia, la Eton, in profesia bunicului sau, ducele de Edinburgh. Principele Nicolae a fost membru al Consiliului de Regenta, intre 1927 – 1930. A avut o contributie importanta la întoarcerea fratelui său de la Paris si la ocuparea tronului de catre acesta, sub titulatura de Regele Carol II. Casatoria morganatica a principelui Nicolae, cu Ioana Doleti, a condus la tensionarea relatiilor cu fratele sau si in cele din urma la exilarea sa. A murit la Madrid, în 1977.

In 1909, la Cotroceni, s-a nascut Principesa Ileana, cea care va deveni arhiducesa de Austria, prin casatoria ei cu Anton de Habsburg, cu care a avut sase copii. Ileana s-a inapoiat in Romania, dupa fuga lui Carol II si a infiintat si condus in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, pe domeniul Bran, pe care il mostenise de la mama sa, un spital, „Inima Reginei Maria”. Cel de-al doilea sot al principesei Ileana a fost doctorul Stefan Isarescu.  A plecat din tara in 1948, cu restul familiei. Dupa mai multe peregrinari prin Europa, Ileana  impreuna cu copiii s-au stabilit in Statele Unite. Ulterior, Printesa Ileana s-a calugarit, luand numele de Maica Alexandra si a infiintat o manastire ortodoxa in Pennsylvania. A murit în 1991, dupa ce a avut bucuria de  a-si revedea patria, in 1990.

Ultimul copil al Mariei, principele Mircea, nascut în 1913, s-a stins in mod tragic, la numai 3 ani, de febra tifoida, in timpul Primului Razboi Mondial. Mormantul sau se afla la Castelul Bran.

Daca imediat dupa venirea sa in Romania, printesei mostenitoare i se spunea ,,La Princesse Lointaine”, caci parea o planta inca neaclimatizata in pamantul tarii, odata cu scurgerea timpului, Principesa Maria a ajuns sa cunoasca mai bine decat cei din jurul ei Tara Romaneasca. Si nu numai in aparentele ei fermecatoare, dar, ceea ce putini ajung sa stie, in esenta insasi a lucrurilor si a oamenilor. De aceea in momentele de restriste din timpul refugiului la Iasi, cand demnitatea de Regina si chiar viata ii erau amenintate a declarat: ,,alta patrie decat Romania nu am. De tara asta nu ma despart!”.

Intregul mod de viata al Reginei Maria poarta amprenta conceptiei sale despre regalitate. In acest concept se pot recunoaste traditia anglo – saxona, in care fusese educata, imbinata cu elemente celto – balto – scandinave, apropiate sufletului ei de ,,ultima romantica”, dar si ortodoxismul autohton al guvernarii de tip monarhic. Punctul nodal in definirea regalitatii a fost, pentru Maria, caracterul sacru al acestei institutii. Vechiul concept anglo – saxon se identifica cu cel ortodox al Domnului, ca ,,uns” al lui Dumnezeu. Suveranul trebuia să fie, conform acestei teorii, un model de intelepciune, rabdare si bunavointa. El intruchipa maretia, puterea si solemnitatea institutiei regale. Iata de ce crucea patriarhala, simbolul domniei sacre, apare in mod repetat printre elementele decorative ale Castelului Pelisor.

Constienta de valoarea ei politica, nepoata falnicei regine Victoria a Angliei si a tarilor autocrati ai Rusiei (tari unde monarhia nastea respect spontan), a fost socata sa constate lipsa ei de autoritate ca printesa mostenitoare si cat de cenzurata ii era puterea.

Daca ne amintim insa de indelungata perioada din istoria Principatelor in care scaunul domnesc se vindea, de catre Poarta, celui ce oferea mai mult, intelegem de ce sacrul nu mai facea parte din conceptia despre autoritate a poporului roman si de ce, asa cum spunea Maria, ,,bunavointa si increderea trebuiau castigate cu straduint a si multe renuntari”. In plus, asa cum  fusese consfintita prin Constitutia din 1866, monarhia constitutionala insemna o monarhie sub controlul tarii si implicit al opiniei publice. Aceasta opinie publica trebuia castigata, si, pentru a realiza acest lucru, principesa Maria s-a calauzit dupa principiul intalnit la Curtea bunicii sale engleze: acela de a intreprinde lucruri interesante in general, si nu neaparat acte politice. Numai ca,,lucrurile interesante” nu erau ingaduite printesei mostenitoare, obligata sa se conformeze unui protocol strict. Pentru a iesi din acest impas, imaginatia Mariei a reinviat si actualizat traditii medievale de Curte, pline de farmec si spectaculozitate, ce corespundeau ideilor nord – germanice despre regalitate, dar si conceptiilor autohtone, din veacul al XVII-lea. Fastul si ceremonialul de Curte dobandisera, inca din epoca lui Constantin Brancoveanu, un rol important pentru influentarea constiintelor si sublinierea autoritatii domnesti.

Iubitoare de frumos, Maria avea si o alta modalitate de afirmare a personalitatii – cea artistica. Creatia ei literara cuprinde povestiri, evocari, romane, volume memorialistice. Vom cita doar cateva titluri: “Tara mea”, “Visatorul de vise”, “O legenda de la muntele Athos”, “Povestea unei domnite neascultatoare”, “Ganduri si icoane din vremea razboiului”, “Dor nestins”, “Povestea unei inimi”, “Regine incoronate”, “Pasari fantastice pe albastrul cerului”, “Glasul de pe munte”, “Masti”, “Povestea vietii mele”.Lucrarile literare au fost scrise in limba engleza si traduse in romana, cateva dintre traduceri apartinandu-i lui Nicolae Iorga.

Scriptura, in traducerea din veacul al XVI-lea, care pare a fi o interpretare in stilul lui Spencer si Shakespeare, ii ajunsese atat de familiara, incat, in zilele tragice de infrangere, la Iasi, cand nu putea vorbi altfel de durerile morale care o sfasiau, Maria, Regina Romaniei, trimitea pentru a se tipari in romaneste, versete biblice, care cuprindeau tristetile, maniile si sperantele ei.

Ea însasi pictorita talentata, Regina Maria a fost creatoarea unei societati artistice, ce a avut printre membrii fondatori pe Stefan Luchian si Stefan Popescu, intitulata ,,Tinerimea artistica”. Aceasta societate a inclus, printre membrii sai, artisti plastici de valoare ai perioadei interbelice: Kimon Loghi, Samuel Mutzner, Elena Popea, Marius Bunescu, Costin Petrescu, A. Verona, N. Vermont, A. A. Ionescu, Ipolit Strambu si altii.

Inzestrata cu haruri artistice, dar si cu o remarcabila inteligenta, principesa Maria ajunge treptat la inima austerului rege Carol I. Iata cum descrie in ,,Memoriile” sale evolutia relatiei cu batranul rege: ,,Ca una care niciodata nu am avut placere pentru restrictii, erau zile cand o viata mai simpla s-ar fi potrivit mai bine cu gusturile mele. Cu cat inaintam insa in varsta crestea rabdarea mea, ca si intelegerea, si astfel m-am deprins sa pretuiesc valoarea acelor lucruri care adesea ma obosisera la inceput. Am patruns mai deplin in ceea ce interesa pe batranul cuminte; atatea cunostinte puteai sa castigi de la experienta lui, si, daca judecata lui era uneori straina de felul meu mai aprins de a intelege lucrurile, multe le-am invatat din vorbele lui, si inca mai multe din pilda ce mi-a dat-o.

N-a fost niciodata un om mai auster, mai simplu, mai fara gand de sine, traind pentru opera lui. Un sfant n-ar fi trait o viata de mai mare abnegatie. Nu eram intotdeauna de aceeasi parere, dar in fiecare an ne imprieteneam mai mult”.

Devenita suverana in septembrie 1914, Regina Maria s-a implicat in viata politica a tarii, cu tact si indrazneala. A avut un rol decisiv in făurirea Romaniei Mari, aflandu-se in fruntea curentului filoantantist, ca un norocos sfatuitor al regelui Ferdinand.

In timpul refugiului la Iasi, traieste cu curaj calvarul razboiului, fara a-si pierde nici o clipa credinta in izbanda. ,,Mama ranitilor”impresiona prin energia inepuizabila si cutezanta dovedita mai ales in spitalele moldovene, intesate de bolnavi de tifos exantematic. Mai tarziu, va scrie in ,,Memoriile” sale: ,,multe zile am ramas in mijlocul soldatilor mei si Dumnezeu mi-a ingaduit sa pot fi de vreun ajutor; zile de strasnica truda, zile de intuneric, cand ce vedeam erau lucruri pe care niciodata nu voi mai putea sa le uit”.

In 1918, intoarsa din refugiu intr-un Bucuresti bantuit de molime, Regina s-a contaminat si, pentru cateva zile, viata i-a fost in primejdie. Abia restabilita, ea pornea spre Parisul unde se hotara soarta lumii, unde hotarele erau in discutie, intr-o calatorie de aparare a dreptului romanesc.

Aleasa membra a Academiei de Arte Frumoase, aclamata de la cele dintai cuvinte ca una din marile personalitati ale epocii sale, Regina a castigat o lume a carei rezerva capituleaza asa de greu si inaintea situatiilor si inaintea talentului. Cu orice prilej ea a tinut sa afirme ca Romania, fara a pretinde, nu cerseste. Ea reclama numai ce i se cuvine. ,,Nu suntem”, spunea ea, ,,ruda saraca”.

Ca o recunoastere a meritelor sale deosebite in faurirea Romaniei Mari, la 1 decembrie 1920, Consiliul Orasenesc al Branului decide: ,,sa daruim Maiestatii Sale Regina Maria a Romaniei Mari stravechiul castel al Branului. Donatiunea sa fie inainte de toate o expresie a veneratiei sincere ce o simte si populatia orasului nostru fata de marea Regina care usca lacramile vaduvelor si orfanilor, imbarbateaza pe cei deznadajduiti, întinde ajutor si mangaiere celor ce zac in suferinta si imprastie binecuvantare pretutindenea unde isi indreapta pasii, si prin toate acestea cucereste cu un avant irezistibil inimile populatiei tarii intregi”.

La 15 octombrie 1922, are marea bucurie de a participa, alaturi de sotul ei, la Incoronarea de la Alba – Iulia. Cu coroana pe cap si mantie lunga, regina Maria este aidoma imparateselor bizantine, dar si asemenea domnitelor romance din secolul al XVI-lea. Spre deosebire de coroana reginei Elisabeta – replica in aur a coroanei de otel a Regelui Carol I – coroana Reginei Maria are fleuroane, pietre pretioase, pandantive dreapta, stanga. Asemanarea cu coroana Despinei Doamna este frapanta.

In 1926, Regina Maria a fascinat Occidentul si a avut un turneu triumfal în S.U.A., pe care a trebuit sa-l intrerupa, intrucat sanatatea regelui Ferdinand se inrautatea.

La moartea Regelui Ferdinand, in 1927, nepotul sau, Mihai, in varsta de 6 ani, devine suveran. Din  Consiliul de Regenta constituit faceau parte principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea si Gh. Buzdugan, presedintele Curtii de Casatie. In 1930, fiul cel mare al Reginei Maria, Carol se intoarce de la Paris si se instaleaza cu forta la tron, impotriva vointei sale. Regele Carol II isi izoleaza mama in resedinta testamentara, Palatul Cotroceni. Indepartata din viata politica a tarii, regina Maria traia intr-un exil autoimpus, la vila ei de la Balcic, unde putea fi vazuta purtand pe cap voal alb legat in maniera monastica, culoarea reginelor văduve.

Sanatatea Mariei incepe sa se deterioreze si, in 1938, pleaca la o clinica din Dresda, pentru tratament. Afland de la doctori ca sfarsitul era aproape, hotaraste sa se intoarca in tara si, la 18 iulie 1938, trece in eternitate in Camera de aur a Castelului Pelisor, decorata de ea insasi cu simbolurile pe care le-a iubit: ale credintei, luminii si vietii vesnice. In testamentul sau moral – ,,Scrisoare adresată Tarii si Poporului meu” – Regina Maria a transmis un miscator ramas bun poporului cu care se identificase: ,,De acum inainte nu va voi mai putea trimite nici un semn; dar mai presus de toate, aminteste-ti Poporul meu ca te-am iubit si ca te binecuvantez cu ultima mea suflare”.

Dar opera sa i-a suprevietuit si imbogateste patrimoniul national. O  parte a acestei opere se afla in Castelul Pelisor acest lacas si va asteapta sa o descoperiti si sa o intelegeti.