Încoronarea regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, ca suverani ai României Mari, avea să consfinţească actul de Unire de la 1 decembrie 1918. Locul ales nu a fost întâmplător, oraşul Alba Iulia având un precedent istoric: în anul 1599, în acelaşi loc, domnitorul Mihai Viteazul a unit cele trei Ţări Româneşti. Pentru ceremonia de încoronare, a fost construită Catedrala Încoronării, cunoscută şi sub numele de Catedrala Reîntregirii Neamului, planurile fiind semnate de arhitectul Victor G. Ştefănescu, elev al celebrului arhitect Ion Mincu, iar pictura interioară, executată de sculptorul Curţii Regale, Costin Petrescu, creatorul schiţelor pentru mantiile regale.

Suveranii au asistat, mai întâi, la o slujbă religioasă celebrată de patriarhul României, Elie Miron Cristea, şi de mitropoliţii provinciilor româneşti. După terminarea serviciului divin, încoronarea a avut loc pe estrada din faţa catedralei, pentru a putea fi „văzută de întreg poporul” participant la eveniment. Regele Ferdinand I şi regina Maria, îmbrăcaţi de ceremonie, purtau pe umeri mantiile ţesute din purpură şi tivite cu blană de hermină. După ce îşi aşeză pe cap coroana de oţel, cu care s-a încoronat şi primul rege al României, Carol I, Ferdinand I „aşeză apoi coroana de aur pe capul soţiei sale îngenuncheate.” Salve de tun au anunţat, că primii suverani ai tuturor românilor au primit consacrarea divină a „funcţiei” lor.

Întreg ceremonialul încoronării a fost fastuos, regina Maria, de sânge britanic şi rusesc, preluând mult din tradiţia bizantină, ale căror umbre influenţau mult, prin spiritul lor, monarhiile europene. Le-a cerut tuturor doamnelor din familia regală, care făceau parte din procesiune, să se îmbrace în auriu, iar celelalte să poarte mov şi argintiu. „Nu doresc o încoronare modernă, cum ar putea avea şi altă Regină. A mea să fie în întregime medievală.” – spunea suverana.

Mantia reginei Maria de la încoronare, se păstrează în patrimoniul Muzeului Naţional Peleş, precum şi mantia regelui Ferdinand I. Adevărate opere de artă, au fost lucrate cu mult talent artistic şi pricepere, cele două piese fiind, în genere, asemănătoare. Concepţia artistică aparţine pictorului Curţii regale, Costin Petrescu (1871 – 1954), realizată în perioada 1921 – 1922. Este o piesă unicat, executată la comanda Casei Regale cu ocazia încoronării de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922. Hlamida reginei a fost inspirată şi executată după model bizantin, broderiile fiind realizate de Elena Niculescu Frunzeanu, directoarea Şcolii de sericicultură şi ţesătorie din Bucureşti. Broderiile au fost prezentate în cadrul unei expoziţii de ţesături, în luna iunie a anului 1921, expoziţie vizitată de Maria. „Cred că mantia va fi frumoasă şi de efect, deşi, dacă mi s-ar permite să o desenez eu însămi, aş face ceva şi mai artistic.”, spunea regina.

Este o piesă de ceremonie, din ţesătură lamé şi fir de aur, cu broderii de mătase şi aplicaţii de pietre semipreţioase, având ţesute emblemele tuturor provinciilor care formau România Mare. De culoare aurie, mantia este brodată cu spice şi snopi de grâu, reprezentând „bogăţia principală a pământului românesc.” Chenarul este realizat din hermină, pe toată marginea mantiei, completată spre interior cu bordură de mătase violet – cardinal brodată, lăţindu-se într-un semicerc în jurul gâtului, cu monograma reginei Maria, surmontată de coroană regală. Pe marginea ovală se află o bordură de mătase, cu şapte însemne heraldice: stema familiei de Hohenzollern, a Munteniei, a Moldovei, a Transilvaniei, a Olteniei şi Banatului, a Dobrogei, stema familiei de Edinburgh, separate prin grupaje de spice de grâu. Pe toată suprafaţa sunt aplicate motive în formă de cruce. „(…) mantia este copleşitoare. – scria regina în Însemnări – Arăt ca acele statui ale Fecioarei care, în ţările catolice, sunt în mod special înveşmântate şi împodobite cu bijuterii în zilele de sărbători şi purtate pe străzi în procesiuni. Culoarea aurului, folosit pentru toaletă şi mantie, este absolut superbă. Lucrat pe un fond cu fir de mătase roşie are umbre splendide, ca un apus de soare. (…) Culoarea aurului şi totul se armonizează neobişnuit de bine cu tenul meu, cu părul blond şi caracterul, în general. Sunt, desigur, a mon avantage în această ţinută dificilă şi, cum am reputaţia de a nu mă da bătută, din punctul de vedere, ca femeie, este important, pentru că această zi mare, ca regină a poporului meu, vreau ca inimile lor să bată pentru mine cu mândrie. Nu vreau să-i dezamăgesc, am această ambiţie.”

Izabela Török, muzeograf