În colecţia de orfevrărie a Castelului Peleş, se află un pocal creat la finele secolului al XIX-lea, care poartă marca atelierului german, Nürnberg. Realizat din aramă argintată, pocalul cu înălţimea de 21,5 cm., reprezintă un personaj feminin, în veşminte din secolul al XVII-lea, de tip burghez olandez, caracterizate prin volume ample, forme curbe, în contrast cu costumul spaniol, mai sobru în desenul liniilor.
Cămaşa vizibilă la guler, cu mâneci strâmte şi manşete acoperind încheieturile mâinilor, ca şi gulerul bogat sugerează ideea de dantelă, oferind o imagine fidelă a cochetăriei feminine din epocă Olanda a lansat moda jachetei scurte şi a corsetului care susţinea talia, închizându-se în faţă cu nasturi. Părul este pieptănat spre spate şi strâns în coc. Fusta amplă, reprezentând cupa, bufantă pentru a accentua şoldurile, se constituie din două straturi, cel superior, cu volute floral-vegetale despicat larg, lasă la vedere fusta de dedesubt, cu volane orizontale, decorate în registre suprapuse, cu palmete, motiv reţea şi motiv floral-vegetal. Capul este uşor înclinat pe spate, privirea îndreptată către cupa mică, mobilă, decorată cu motiv reţea şi motive vegetale. Cupa este susţinută de cele două tije lungi cu decor aplicat cu volute în ,,C”, terminate cu capete de grifon, pe care tânăra le poartă în braţele ridicate. Acest pocal de logodnă este mărturia talentului deosebit al orfevrilor germani, care deţin ştiinţa îmbinării tehnicii de ciocănire, cu aceea a presării, gravării şi argintării, în scopul realizării unei opere de artă de mare valoare estetică.
În zilele noastre, meşterii orfevri devin din ce în ce mai inventivi, astfel că vestitele pocale de logodnă sunt prevăzute atât cu o cupă fixă, reprezentată de fusta lungă, amplă, cât şi cu cea mobilă, decorate cu cartuşe lise, pentru a permite gravarea numelui şi a datei căsătoriei mirilor, iar uneori, fusta amplă oferă spaţiu suficient pentru inserarea, prin gravare, a unui poem întreg. Se întâlnesc şi pocale de logodnă care au cupele realizate din cristal, păstrându-se din vechea ornamentaţie, doar trunchiul şi braţele din argint.
Legenda pocalului de logodnă, încărcată de romantism, datează de la mijlocul secolului al XV-lea, apariţia sa fiind legată de vechiul burg, Nürnberg. Conform legendei, nobila Kunigunde s-a îndrăgostit de un tânăr şi ambiţios meşter argintar, spre nemulţumirea tatălui, un aristocrat vestit, care se împotriveşte poveştii lor de iubire. Îndrăgostită peste măsură, ea refuză pe rând cele mai avantajoase partide matrimoniale, stârnind furia paternă.
Tatăl tinerei ordonă întemniţarea meşterului, dar lacrimile şi tristeţea tot mai accentuată a frumoasei Kunigunde, îl înduplecă în cele din urmă. Libertatea are însă preţul său şi este condiţionată de gradul de măiestrie al tânărului, obligat să făurească un pocal fermecat, din care doi oameni să poată bea simultan, fără a se pierde o picătură de licoare.
Inspirat de dragoste şi dotat cu un talent deosebit, tânărul a realizat o capodoperă: a sculptat o fecioară, cu zâmbetul suav al iubitei sale. Fusta ei servea drept cupă. Braţele fetei, ridicate deasupra capului susţineau o altă cupă mai mică, mobilă. Pus în faţa faptului împlinit, tatăl îşi ţine promisiunea şi acceptă căsătoria celor doi tineri. La nuntă, mirele şi mireasa au băut din acel pocal şi astfel legenda s-a transformat în tradiţie, care durează de secole. Pocalul a rămas până astăzi simbolul dragostei, al fidelităţii, al norocului. Din Nürnberg, tradiţia s-a răspândit rapid în întreaga lume.