CINE ESTE PROPRIETARUL CASTELULUI PELES SI PELISOR?
Conform Memorandumului de înţelegere semnat între reprezentanţii Casei Regale a României şi cei ai Ministerului Culturii, la 1 martie 2007, imobilele Peleş şi Pelişor au fost retrocedate Familiei Regale române, iar patrimoniul mobil face parte din patrimoniul naţional şi nu au facut obiectul retrocedării. Familia Regală a închiriat statului cele două imobile care funcţionează ca muzee, administrate de Ministerul Culturii.
DIN CE AN A AVUT CASTELUL PELES INCALZIRE SI CURENT ELECTRIC?
Castelul Peles a beneficiat de curent electric si incalzire de la inagurarea sa, in 1883.
CATE INCAPERI ARE CASTELUL PELES?
Castelul Peles are aproximativ 160 de camere.
EXISTA CAMERE DE INCHIRIAT LA CASTELUL PELES?
Castelul Peles si Castelul Pelisor functioneaza ca muzee subordonate Ministerului Culturii. Nu exista niciun fel de camere de inchiriat in cadrul Muzeului National Peles.
LOCUIESTE FAMILIA REGALA LA CASTELUL PELES?
Familia regala a Romaniei nu locuieste la Castelul Peles.
CE DESTINATIE A AVUT CASTELUL PELES PE VREMEA LUI NICOLAE CEAUSESCU?
In perioada dictaturii lui Nicolae Ceausescu, Castelul Peles a fost desemnat drept spatiu de protocol.
EXISTA O PISCINA LA CASTELUL PELES?
Castelele Peles si Pelisor nu au piscine. Exista o preconceptie generala despre acest lucru, pornita din cauza imaginilor publice ale Castelului Foisor, resedinta de protocol a Statului Roman.
IN COLECTIA DE ARME A CASTELULUI PELES EXISTA SI ARME ROMANESTI?
Colectia de arme a Muzeului National Peles include si un numar de arme romanesti, precum pusca inventata de Vasile Buescu.
CE CARTI SI CE SUBIECTE PREFERA REGELE CAROL I?
Cu toate ca regele avea o solida pregatire militara (bun cunoscator de istorie militara) studia cu pasiune istoria artei si culturii, monografii ale pictorilor celebri, carti de arhitectura, de geografie, beletristica. Se cunostea în epoca ca “politica si arta îsi disputa primul loc în inima regelui”.
CATE LIMBI STRAINE VORBEA REGELE CAROL I?
Carol I cunostea si vorbea (pe lânga limba materna, germana) limbile franceza si engleza, asimilând destul de rapid si româna, chiar daca era perceptibil un puternic accent german.
CARE ESTE SUMA CHELTUITA DE CATRE REGELE CAROL I PENTRU CONSTRUCTIA CASTELULUI PELES?
Conform monografiei Castelului Peles scrisa de Mihai Haret in 1924, constructia Castelului Peles a costat aproximativ 16,5 milioane de lei aur.
EXISTA TABLITELE/PLACUTELE GRAVATE DIN AUR LA PELES?
In cadrul Muzeului National Peles nu au existat vreodata astfel de tablite sau placute.
CE PERSONALITATI AU VIZITAT CASTELUL PELES, ATAT PE VREMEA MONARHIEI PRECUM SI IN TIMPUL LUI CEAUSESCU SI DUPA 1989?
“O viata si-o cheltuise ca sa strânga toate aceste nepretuite lucruri caci era un om care traia pentru altii, cheltuind numai putin pentru el insusi” – Regina Maria Carol I a simtit nevoia ca tot ce adunase sa fie vazut. De aici ideea de a deschide castelul publicului vizitator (avea modelul tatalui sau, care deschisese larg portile castelului Sigmaringen înca din 1867). Faptul se va intâmpla frecvent si dupa 1914. Dorinta monarhului ca Pelesul sa fie vizitat se va perpetua si dupa moartea sa, desi castelul n-a mai fost locuit cu regularitate, Ferdinand si Maria preferând Pelisorul, iar Carol II si Mihai Foisorul. Dar la Peles erau gazduiti oaspeti de vaza, iar Carol II l-a folosit pentru evenimente oficiale, în mod curent, el intrebuintând cabinetul de lucru al unchiului. Sumele ce se încasau, cu prilejul diverselor vizite, din 1920 au fost varsate pentru operele de caritate ale reginei Maria. Mai târziu, dupa nationalizarea din 1948, castelul chiar va deveni muzeu (oficial din 1953). Deschis pentru publicul românesc, cu atât mai mult era deschis vizitatorilor straini, mai cu seama celor de rang aristocrat, ca sa nu mai vorbim de invitatii oficiali ai României. Printre cei mai de vaza oaspeti, pe vremea lui Carol I, s-a numarat împaratul Franz-Joseph, în 1896, ocazie cu care e reînnoit tratatul României cu Tripla Alianta, chiar la castel. Faptul e consfintit de un relief comemorativ datorat lui Jean-Jules Lecomte du Nouy si aflat în sala de marmora. Oaspeti ii sunt lui Carol I principele Alexandru de Battenberg, al Bulgariei, mult pretuit de familia regala a României, tarul Ferdinand, urmasul lui Alexandru, deloc stimat la curte, regele Gustav al Suediei, reginele Ema a Olandei si Maria Theresa a Bavariei. La Peles vin si sunt ospatati arhiducii Rudolf si Stephanie de Habsburg, în 1884, ca si Franz Ferdinand de Habsburg, în 1909, an în care vine la Peles si Kronprintul Wilhelm al Germaniei. Din Istanbul vine Iussuf Izzedin, principele mostenitor al Imperiului Otoman. Familia regala româna e vizitata la Peles de marele duce Boris al Rusiei, de ducele Alfred de Edinborough, de Charlotte si Bernhard al III-lea de Sachsen-Meiningen si de numeroase alte rude ale familiei regale române. Prilej de satisfactie pentru suverani, mândri de bogatiile castelului si de frumusetea imprejurimilor. Tot la Peles sunt gazduiti multi dintre invitatii reginei la manifestarile sale culturale, mai ales la concerte (aproape zilnice sustinute de regula de regina la pian, G. Enescu, la vioara si Dinicu la violoncel). Poetul Vasile Alecsandri era preferatul reginei si unul dintre cei mai pretiosi consilieri. Principesa Maria a intâlnit la concertele reginei personalitati ca Sarah Bernhardt, Catulle Mendes, Sarasate, Hubermann, scriitorul francez Pierre Loti etc. Tuturora, scria Maria, Carmen Sylva “stia sa le pretuiasca, sa le destepte simpatia si entuziasmul. Le inflacara imaginatia cu vorbe de lauda, ii asculta cu rasuflarea oprita si revarsa asupra capetelor lor aprecieri pline de întelepciune si toti plecau de lânga ea subjugati de farmecul ei”. Pelesul era departe de Europa daca priveai harta acesteia, dar prin bogatiile sale si prin generozitatea si intelepciunea unor suverani înzestrati cu har dinastic devenea parte a continentului si suflet al unei tari din ce în ce mai mult europene. Perioada lui N. Ceausescu Pentru Gerald Ford, presedintele Statelor Unite aflat în vizita pe plaiuri mioritice, gazdele au organizat si o vizita la Peles. Legenda spune ca oaspetele s-a declarat încântat de castel si de priveliste si ca, influentat de bunele impresii ale americanului, Ceausescu ar fi decis sa scoata fosta resedinta regala din circuitul public si sa o transforme în resedinta de protocol pentru oaspeti de seama. Urmare a deciziei, Pelesul a intrat în reparatii capitale. Ca si în alte resedinte de protocol, Ceausescu a calcat rar pe la Peles. De doua ori, aici a fost primit si ospatat “omologul bulgar” Todor Jivkov, iar a treia oara ospete a fost liderul est-german Erich Honecker. Din 1982, fosta resedinta de vara a regilor n-a mai fost folosita deloc.
CE INALTIME ARE CASTELUL PELES?
Turnul cu Ceas al Castelului Peles masoara 66 de metri.