Tapiseria este definită ca o ţesătură din lână, lână cu mătase, mătase cu fire de aur sau argint, cu decor policrom, executată pe război vertical (haute-lisse) sau orizontal (basse-lisse). Motivele decorative sunt constituite din firele de băteală care acoperă în întregime, prin încrucişarea lor, firele de urzeală. Suprafaţa tapiseriei nu este netedă: fiecare fir de urzeală produce, în adâncimea îngustă care îl separă de firul vecin, o umbră cenuşie (striaţie), creând astfel o valoraţie a coloritului. Meşterul tapiser reproduce în ţesătură cartonul executat de pictor, dar are o mare libertate în tratarea desenului şi în nuanţarea culorilor ( de la 6-20 de tonuri s-a ajuns, în secolul al XIX-lea la cca 15.000). Tehnica de lucru se perfecţionează prin folosirea războiului basculant în locul celui fix-inovaţia francezului Jacques de Vaucanson (1709-1782). Un lucrător poate ţese în medie 4-5 cm² de tapiserie pe zi şi se specializează în executarea fie a figurilor, fie a păsărilor, fie a peisajelor etc. După tema reprezentată tapiseriile se împart în : heraldice, istoriate şi tapiserii reprezentând peisaje (verdure şi orangerie).

Manufactura franceză de tapiserii Aubusson și-a început activitatea la începutul secolului al XVI-lea, printre clienții fideli numărându-se și Margareta de Valois (regina Margot), prima soție a regelui Henric al IV-lea al Franței. În anul 1665, la îndemnul lui Jean Baptiste Colbert (ministru de finanțe), regele Ludovic al XIV-lea îi acordă statutul de Manufactură Regală. Atelierul va prospera și pe vremea regelui Ludovic al XV-lea, realizând, cu precădere, ”verduri”, dar și compoziții după cartoanele pictorilor Jean – Baptiste Oudrey, Nicolas Lancret și François Boucher, după scenele pastorale ale lui Jean Baptiste Huet, sau cópii după tapiseriile de la Beauvais și Gobelins.

Manufactura Aubusson contribuie și la întemeierea altor ateliere de tapiserii, cum au fost cele de la Limoges, patronată de episcopul François de Lafayette, și de la Berlin, întemeiată la inițiativa electorului de Brandemburg. Erau numeroase comenzile pe care noua burghezie le făcea pentru mobilier sau pentru draperii. Marea inovație din prima jumătate a secolului al XVIII-lea a fost aceea a tapiseriilor ”alentours” (”cu chenar decorativ”).

Revoluția franceză va însemna începutul perioadei de declin a manufacturii, a cărei redresare se va face simțită abia la începutul secolului al XX-lea. Artiști   renume și-au transpus cartoanele la atelierele Aubusson, precum Jean Lurçat, Marcel Gromaire, Fernand Léger, Émile Gilioli și Jacques Lagrange.

Arhitectul francez Le Corbusier era de părere că ”tapiseria nu trebuie să servească nicidecum ca acoperământ de scrin sau de bufet, nici în ceea ce privește dimensiunea, nici în ceea ce privește amplasarea ei. Ea nu este un tablou mare sau mic. Tapiseria să se ofere ochiului pe măsura naturii umane.” Adică să fie apreciată mai mult decât o operă de artă plastică, să constituie o adevărată bucurie pentru gustul şi spiritul privitorului.

Obiectul lunii august face parte din valoroasa suită de tapiserii ”Culesul fructelor/ Jocuri de copii.” Ansamblul de șapte lucrări  din colecţia regelui Carol I a fost executat în jurul anilor 1750, în atelierele Aubusson, după cartoanele pictorului francez François Boucher.

Pictorul François Boucher (1703-1770), reprezentant al stilului rococo, a avut o ascensiune profesională uluitoare. Provenind dintr-un mediu social modest, artistul a reușit să facă o carieră extraordinară: a lucrat pentru regele Ludovic XV, pentru marchiza de Pompadour, pentru manufacturile regale, pentru curțile regale ale altor țări, pentru colecționari particulari și a expus la Salonul parizian, unde tablourile sale au fost primite cu mult entuziasm de către public și  critica vremii. Se presupune că primele lecții de desen le-ar fi primit chiar de la tatăl său.

În data de 28 august 1723, artistul în vârstă de numai douăzeci de ani obține premiul întâi al Academiei de Pictură și Sculptură al Romei. La 28 de ani intră definitiv în elita artistică, fiind acceptat în Academia Regală de Artă.

La începutul anului 1731 se consacră gravurii și desenului, două pasiuni cărora le va rămâne fidel toată viața. Dar mai presus de orice, Boucher pictează. În anul 1732, la solicitarea avocatului Derbais, realizează câteva compoziții de format mare, printre care primul său tablou datat – Venus și Vulcan. Aceste pânze, expuse în reședința cumpărătorului, i-au adus artistului un bun renume. În anii 30 va picta cu precădere teme mitologice, de vânătoare, peisaje și scene idilice de gen, în același timp, va proiecta tapiserii, decoruri teatrale și medalioane cu scene campestre sau idilice pictate pe figurine de porțelan.

La 30 ianuarie 1734, a prezentat juriului tabloul Rinaldo și Armida, și a fost primit în Academie ca pictor de scene istorice, considerate la vremea respectivă drept cel mai nobil dintre genurile picturii. În anii care vor urma va urca treptat în ierarhia acestei instituții. Va deveni pe rând profesor, locțiitorul rectorului, rector și, în cele din urmă, la vârsta de 62 de ani, directorul Academiei  și primul pictor al Curții Regale.

La îndemnul pictorului Jean-Baptiste Oudry, François Boucher va picta mai multe proiecte de tapiserii. Între anii 1735-1745, la atelierele de la Beauvais, se vor realiza trei cicluri după proiectele artistului: unul intitulat Jocuri italiene, cel de-al doilea este bazat pe modele chinezești, iar cel de-al treilea inspirat de povestea lui Psyché.

Expune permanent lucrările la expoziția anuală a pictorilor de la Salonul parizian și va rămâne fidel toată viața acestui eveniment artistic, prezentându-se întotdeauna cu lucrări noi. Este, de asemenea, primul pictor care, în afara tablourilor, își prezintă la Salon și desenele și gravurile, fapt care va contribui la creșterea prestigiului acestor genuri artistice.

Tapiseria din ciclul ”Culesul fructelor”, realizată din lână, în tehnica basse-lisse  face parte, alături de celelalte piese, din decorația parietală a Holului de onoare al castelului Peleș. Compoziția prezintă o scenă alegorică cu șapte copilaşi nuzi (putti), culegând struguri din arbori legați prin boltă de viță-de-vie, unii dintre ei ținând în mâini coșuri. Trei dintre copii sunt cățărați în pom, iar un altul poartă pe cap coșul plin de struguri.

Se abordează cu preponderenţă atât în pictură cât și în realizarea tapiseriilor, temele mitologice, una dintre ele fiind cea dedicată lui Dionisos. În mitologia greacă, Dionisos (Dionysus) este zeul vinului și al viței-de-vie, denumit, la romani, și Bacchus. Este una dintre cele mai importante divinități cunoscute  și al cărei cult a constituit subiectul multor epopei literare, artistice. La serbările organizate în cinstea lui, denumite dionysia, participă toată lumea, fiind sărbătorit cu cântece și dansuri, însoțit de un cortegiu alcătuit din bacchante, sileni, satiri etc.

Culesul viței-de-vie este un ”imn” dedicat vinului, frumuseții și dragostei, acești putti, care se joacă dezinvolt, debordând de viață, invită la optimism şi veselie. Scena este animată de coloritul în multiple nuanţe de verde, de mişcarea trupurilor personajelor şi de tematica generoasă a lucrării. Întreaga scenă este încadrată de un chenar decorativ amplu (”alentours”), reprezentând o ghirlandă florală și vegetală, precum și motivul ruban amplu, în cromatică de verde, galben și maron.

Izabela Török, muzeograf