Personalitatea lui Emile Gallé (1846 – 1904) domină istoria artei sticlăriei, nu numai din 1880 până la moartea creatorului, în 1904, dar şi mult după aceea, până la închiderea atelierelor ce-i purtau numele, în 1936. Dispunând de o formaţie artistică, tehnică şi chiar ştiinţifică, de stagii în diverse sticlării europene, cum este cea de la Meisenthal, Emile Gallé este un artist complet, deplin stăpân pe mijloacele sale. Întemeietor al “Şcolii de la Nancy” şi creator al stilului Art Nouveau, Emile Gallé a lăsat în urmă o operă prodigioasă, cuprinzând vase pictate cu email sau camée, celebrele sale “sticlării vorbitoare”, lămpi, dar şi descrieri amănunţite ale tenicilor complexe pe care le-a aplicat şi perfecţinat. Numeroase distincţii, naţionale sau internaţionale, au recompensat creaţia acestui genial deschizător de drumuri.

Sursele de inspiraţie sunt florile, insectele şi mineralele. Pe primele, artistul le studia cu atenţie, reproducând cu grijă petalele graţioase, tulpinele şi vrejurile lor şerpuitoare. Insectele – libelule, cărăbuşi, fluturi multicolori – sunt încorporate în masa vitroasă a vaselor. Minerale ca azurit sau malachit sunt adăugate în masa vâscoasă a sticlei topite pentru a da, prin aşezarea lor în straturi diferite şi prin diversitatea coloritului, o bogăţie decorativă de neegalat.

Producţia industrială începută de Gallé în 1884 are drept scop să facă arta accesibilă persoanelor cu venituri modeste, datorită scăderii preţurilor de execuţie. Gallé concepe modele simplificate, dar foarte frumoase, cu cromatică vie, prin care îşi propune să evite „falsitatea şi bizareria”. Piesele industriale sunt suflate în tipar, în mai multe straturi de culori diferite şi gravate prin atac acid, în etape succesive, ceea ce le dă semirelief şi profunzime a decorului. Prin reluarea gravurii la roată se realizează rafinarea şi precizarea detaliilor.

Producţia industrială a atelierelor Gallé este realizată sub conducerea artistului până la moartea sa, în 1904, apoi sub cea a soţiei sale, până în 1914. În perioada 1904 – 1914, piesele realizate sunt de bună calitate şi perpetuează un mare număr de modele ceate de Gallé. Madame Gallé adaugă la semnătura maestrului o steluţă, care permite înlăturarea echivocului şi datarea pieselor. După primul război mondial, ginerele lui Gallé, Perdrizet reia afacerea, care va fi lichidată în 1936, odată cu închiderea atelierelor.

O piesă Gallé de valoare excepţională deţinută de Muzeul Naţional Peleş este vaza intitulată de autor „Muza paradisiacă”. Baza este circulară, cu răsfrângere discoidală, iar corpul ovoidal-alungit este tratat plastic, în degradeuri de mov, cu zone ripsate şi pulverizate cu aur. Acrobaţiile tehnice proprii lui Emile Gallé se pot citi cu uşurinţă pe această piesă unicat. Artistul a aplicat mai multe cicluri de decorare, alternate cu reîncălziri, imersii în sticla topită, urmate de suflări şi modelări repetate. Incluziunile minerale intercalate între straturile de sticlă şi coloritul variat, uneori intens, alteori delicat, creează efecte optice interesante. La baza corpului, este gravată menţiunea „Gallé fecit 1895”, iar pe reversul bezei, monograma „EG” cu cruce de Lorena şi titlul piesei: Musa Paradisiaca.

Cornelia Dumitrescu, muzeograf