La sfârşitul anului 2013 s-au împlinit nouăzeci şi cinci de ani de la momentul istoric care a marcat naşterea României Mari, la 1 decembrie 1918. Muzeul Naţional Peleş a ales să omagieze cel mai important eveniment al istoriei noastre contemporane printr-o expoziţiei exclusivă de ordine şi decoraţii emise sau primite de Regii României. Amenajată la Parterul Castelului Peleş, în cadrul marţial al Sălii mari de arme, construite la începutul secolului al XX-lea după planurile arhitectului ceh, Karel Liman (1855-1929), expoziţia îşi propune totodată popularizarea aceastei colecţii. Vizitatorii Muzeului vor avea ocazia să admire până la data de 10 februarie 2014, aproape treizeci de piese, precum Ordinul Jartierei, Ordinul de Malta, Ordinul Sfântului Ştefan, Ordinul Mântuitorului, Ordinul regal al Casei de Hohenzollern, Ordinul militar al Casei de Savoia, Ordinul Sfântul Stanislav al Rusiei, Ordinul Sfântul Carol de Monaco etc, precum şi cele mai importante ordine româneşti: Steaua României, Coroana României, Carol I, Mihai Viteazul şi Ferdinand I, în grad de mare colan.

Printre ele, un Ordin care supravieţuieşte de aproape trei secole, în ciuda tuturor vitregiilor istoriei, Ordinul Carol al III-lea (La Real y Distinguida Orden de Carlos III). Adjudecându-şi locul dintâi în ierarhia actuală a Ordinelor Regatului spaniol, Ordinul Carol al III-lea se acordă atât cetăţenilor iberici, cât şi străinilor, pentru merite şi servicii excepţionale aduse Coroanei spaniole.

Primul Ordin naţional spaniol a fost fondat la 19 septembrie 1771 de către Regele Carol al III-lea de Bourbon, infante de Spania (1759-1788), duce de Parma (1732-1735, sub titulatura de Carol I) şi Rege al Neapolelui şi Celor două Sicilii (1734-1759, cunoscut ca Regele Carol al VII-lea) în cinstea miracolului naşterii nepotului său, infantele Carlos – Clemente de Asturia. Francez după tată (era fiul lui Filip al V-lea (1700-1746), duce de Anjou şi nepotul Regelui Soare), Carol avea deopotrivă rădăcini italiene. Mama sa, Elisabeta Farnese (1692-1766), ducesă de Parma, cu educaţie aleasă şi ambiţie pe măsură, domină întreaga politică iberică pentru o jumătate de veac. Fiul mezin al Elisabetei, infantele Felipe este fondatorul Casei de Bourbon–Parma, din care descinde în linie directă Regina Ana a României.

Suveran ambiţios, cu preocupări intelectuale diverse, deopotrivă atras de ştiinţe şi arte a rămas în istorie în special datorită interesului său manifestat în domeniul arheologiei. Carol iniţiază săpături în celebrele situri romane de la Pompei şi Herculanum. Pune bazele Muzeului Prado şi modifică arhitectura oraşului Madrid, pe care îl transformă întruna dintre cele mai frumoase capitale europene. Alături de Iosif al II-lea de Habsburg, Frederic cel Mare al Prusiei, Gustav al III-lea al Suediei şi Ecaterina a II-a a Rusiei, Carol al III-lea compune avangarda despotismului luminat al secolului al XVIII-lea.

Rege catolic prin excelenţă, însufleţit de o puternică devoţiune faţă de Biserică, moştenită de la Elisabeta Farnese, protectoare fanatică a iezuiţilor, Carol al III-lea aşază Ordinul patronim sub ocrotirea spirituală a Sfintei Fecioare şi a Imaculatei Concepţiuni.

La 24 octombrie 1771, prin decret regal, Ordinul era instituit, iar la 21 februarie 1772, papa Clement al XIV-lea (1705–1774) îi acordă recunoaşterea în numele Vaticanului prin bula ,,Benedictus Deus”. Cavalerii Ordinului, delimitaţi iniţial în două clase, se reunesc în decorul somptuos al Bisericii San Gil din Madrid. Vegheaţi de statuia impozantă a Fecioarei, cavalerii asistă zilnic la ceremonialuri interminabile. Investitura lor de către Marele Maestru avea loc în acelaşi spaţiu sacru.

Regele Carol al III-lea a decretat caracterul ereditar şi exclusiv al titlului de Mare Maestru, ca şi componenţa Ordinului limitată la 60 de cavaleri ai Marii Cruci şi alţi 200 de rang inferior. În rândurile primei categorii, formate doar din membrii marcanţi ai aristocraţiei şi ai familiei regale făceau parte obligatoriu patru înalţi prelaţi ai Bisericii catolice. Fiecărui cavaler de rang inferior, trezoreria regală se angaja să îi plătească o rentă anuală considerabilă în schimbul loialităţii totale faţă de Coroană. Douăzeci de clerici erau admişi în rândurile lor.

Cu sprijinul papei, Ordinul ajunge treptat să acumuleze bogăţie. Veniturile celorlalte Ordine militare recunoscute până atunci de Vatican, precum şi bunuri de valoare ale Bisericilor şi mănăstirilor catolice înstărite sunt distribuite în avantajul noilor cavaleri, ale căror poziţii în angrenajul politic şi religios devin intangibile. Ordinul dispunea de serviciile permanente a patru ministrii: marele cancelar al Spaniei (primea obligatoriu titlu de cavaler al Marii Cruci), secretarul regal, marele maestru de ceremonii şi marele trezorier. Practic, prin aceste măsuri, Ordinul Carol al III-lea deţinea controlul total şi nemijlocit al Statului. La rândul său, papa a acordat numeroase înlesniri şi privilegii de natură spirituală, pe care urmaşul său, Pius al VI-lea le-a amplificat. Prin bula din 9 decembrie 1783, papa face imense concesii din dorinţa de a-şi consolida poziţia ecleziastică în Peninsulă.

Cu modificări sensibile, Ordinul supravieţuieşte până la 1808, anul invaziei napoleoniene şi al înlăturării de pe tronul Spaniei a Dinastiei de Bourbon. Joseph Bonaparte desfiinţează Ordinul prin decretul din 19 septembrie 1809. Restauraţia îl repune în vigoare în timpul Regelui Ferdinand al VII-lea, la 22 martie 1814. În anul 1847, Ordinul Carol al III-lea devine o distincţie de merit, în care probele de nobilitate sunt definitiv excluse. Acum, se instituie diviziunea în patru clase: Mare Cruce, Comandori de număr, Comandori şi Cavaleri. Sensibile modificări ale statutelor au loc în epoca republicană (1873), ca şi în timpul celor doi Regi, Alfons al XII-lea şi al XIII-lea (1875, 1888), în perioada războiului civil (1931) şi în epoca franchistă (1936-1975). Franco intervine asupra statutelor în anul 1942. Cele mai recente reglementări ale Ordinului au fost adoptate la 11 octombrie 2002 şi înclud cinci grade: Marele Colan (creat în 1878), Marea Cruce, Comandor de număr, Comandor şi Cavaler. Printre personalităţile ilustre care au primit Ordinul Carol III se numără Regele Spaniei, Juan Carlos şi Regina Sofia, Elisabeta a II – a Marii Britanii, Margareta a II-a a Danemarcei, Carol al XVI-lea Gustav al Suediei, Bauduin al Belgiei, Regina Juliana a Olandei, Jean, Mare Duce de Luxemburg, Harald V al Norvegiei etc.

Ordinul se compune dintr-o cruce malteză, cu vârfurile terminate în opt spefe, intercalate de simbolul crinului de Lorena, pe fundal din email albastru, cu bordură din email alb. Culorile panglicii sunt albastru şi alb, iar între inelul de prindere şi însemn, a fost introdusă coroana de laur. Pe avers, în medalion oval aurit, e reprodusă la scară mică imaginea în relief policrom a Fecioarei, copie după un original al lui Murillo, aflat la Muzeul Prado. Sub silueta protectoarei Ordinului, Carol al III-lea a pretins amplasarea motto-ului, ,,Virtuti et merito”, iar pe revers, monograma regală. Costumul de ceremonie se compunea din mantie albastră de mătase, cu trenă bordată cu motivele Ordinului, tunică albă, centură, pantaloni-colant negri şi pălărie cu panaş. Din 1942, după relansarea Ordinului, Franco a desfiinaţat uniforma. Ordinul Carol al III-lea în grad de Mare Cruce din colecţia Muzeului Naţional Peleş i-a fost probabil conferit Regelui Carol I, la sfârşitul secolului al XIX-lea.

MACRINA OPROIU, muzeograf