Muzica interpretată la orgă este un element esential al liturghiei din bisericile catolice, devenind astfel sinonimă cu muzica sacră. Participând însă la o incursiune în istoria instrumentului, constatăm că acest lucru a fost întâmplător pentru că orga a fost inventată în secolul al II-lea ÎC, de către Ktesbios din Alexandria (Egipt). El a construit mai multe rânduri de tuburi de diferite dimensiuni, la baza cărora a aşezat pompe de aer acţionate cu piciorul. Acestea insuflau aer in tuburi şi produceau sunete pe tonalităţi diferite. În secolul I ÎC se organizau concursuri publice pentru interpreţi, iar în anul 67 DC, împăratul Nero a adus la Roma acest instrument muzical, care a devenit în scurt timp apanajul familiilor bogate.

Cel care a impus orga în familiile celor bogaţi din Imperiul Bizantin a fost împăratul Constantin, care a încurajat fabricarea lor şi aşa se explică faptul că pe atunci s-au realizat orgi cu tuburi din aur, ornamentate cu pietre preţioase. Aşadar, timp de aproape 1000 de ani, până la căderea Imperiului din 1453, orga a reprezentat instrumentul muzical folosit (obligatoriu) pentru venerarea împăratului.

În tumultul istoriei omenirii, supusă schimbărilor religioase care au influenţat şi acest aspect al folosirii orgii în timpul serviciului religios din bisericile catolice, abia în secolul al XIV-lea se constată că aproape fiecare biserică din oraşe deţine o orgă, iar în ultimii două sute de ani a devenit o necesitate impusă şi sub influenţa compozitorului Johann Sebastian Bach.

Considerată “regele instrumentelor muzicale”, orga prezintă o claviatură, cu una sau mai multe diviziuni şi un complex de piese care se supun unor sisteme tehnice complicate pentru a reproduce muzică, prin insuflarea aerului în tuburi din metal, lemn sau sticlă.

Din punctul de vedere al sistemului de funcţionare, orgile pot fi clasificate în două categorii mari şi anume orgi cu tuburi şi fără tuburi. Acestea din urmă pot fi la rândul lor electronice şi mecanice.

Orgile cu tuburi pot fi clasificate după locul în care sunt amplasate, dimensiune şi complexitatea sistemului de construcţie, în orgi pentru biserici, orgi de cameră şi de teatru (folosite în perioada filmului mut). Orgile fără tuburi pot fi orgi cu muştiuc, cu coardă, electronice, sau digitale. Aceatea din urmă se folosesc pentru interpretarea şi a pieselor de rock şi jazz.

O orgă cuprinde următoarele elemente constructive principale:

Claviatura, numită și “manual”. Poate fi una singură pentru orgile mici, în timp ce instrumentele mai mari pot avea mai multe manuale suprapuse.

Mecanica, numită și “tractură”. Este sistemul care, la apăsarea degetului pe clapă, deschide ventilul care alimentează tuburile corespunzătoare cu aer. Legătura dintre clape și ventilul aferent se poate realiza: mecanic (prin pârghii), pneumatic (prin țevi de presiune, din plumb sau alte materiale), electric (ventilul fiind acționat de electromagneți) sau electronic.

Tuburile. Acestea produc sunetul orgii prin vibrația unei coloane de aer în interiorul lor. Pot fi de tip labial (adică fluiere, în care sunetul se produce prin trecerea aerului peste o muchie ascuțită, fixă) sau de tip lingual ( caz în care sunetul este produs prin trecerea aerului pe lângă ancii, care vibrează). Tuburile sunt construite, de regulă, din metal (mai ales staniu și aliaje staniu-zinc) sau lemn. Ele au diferite lungimi, în funcție de înălțimea sunetului pe care trebuie să îl producă. Forma și caracteristicile lor constructive le conferă timbre sonore diferite. Timbrul este stabilit mai ales de forma tubului și mai puțin de materialul din care acesta este confecționat.

Registrele. Acestea sunt seturi de tuburi cu caracteristici constructive și sonore similare, producând frecvențele notelor muzicale. Prin pârghii aflate in apropierea claviaturii se pot porni, opri și combina diferitele registre ale orgii. Numărul acestora este variabil. Orgile foarte mici pot avea numai un singur registru, în timp ce altele pot număra sute de registre și mii de tuburi.

Pedalierul este echivalentul unei claviaturi, la care organistul cântă cu picioarele. Este rezervat, de obicei, registrelor grave și nu se regăsește la toate orgile.

Mecanismul de aprovizionare cu aer, care pe vremuri consta din burdufuri acționate manual de către un asistent al organistului, astăzi este deseori înlocuit de un ventilator electric.

Unul dintre cei mai renumiţi fabricanţi de orgi din Europa este firma austriacă Rieger Orgelbau înfiinţată de Franz Rieger. Începând cu anul 1873, ea a purtat numele de Rieger & Söhne, iar din 1879 s-a numit Gebrüder Rieger, păstrându-se ca afacere de familie.

Situată iniţial în localitatea Jägerndorf din Silezia Superioară (cunoscută în prezent în Cehia de care aparţine, sub numele de Krnov) fabrica s-a mutat în Austria după al doilea război mondial şi mai produce şi astăzi orgi cu tuburi executate în manieră tradiţională.

În anul 1896 fabrica a fost desemnată de Împăratul Franz Josef drept furnizor al casei Imperiale Austro-Ungare şi şi-a câştigat dreptul a a purta însemnul „vulturului imperial“.
Păstrată ca afacere de familie chiar şi prin alianţe maritale, fabrica a supravieţuit celor două războaie mondiale, renăscând ca pasărea Phoenix de fiecare dată, până în prezent când mai funcţionează cu 40 de muncitori.

Premiată la toate expoziţiile universale la care a participat la sfârşitul secolului al XIX -lea şi începutul secolului al XX-lea, cea mai prolifică perioadă din istoria de un secol şi jumătate a firmai Rieger a fost înregistrată în anul 1903, când a produs 1072 de orgi.

Aceasta este perioada în care familia Regală a României comandă o orgă pentru Castelul Peleş din Sinaia, aşa cum se menţionează în anul 1904, în catalogul Orgelbau – Nachrichten al firmei Rieger (numită atunci Gebrüder Rieger), la numărul de ordine 78: “Sinaia in Rumänien, kgl. Schloss Peles”.

Orga Rieger din Castelul Peleş a fost o comandă specială pentru Regina Elisabeta, care încă de la vârsta de 12 ani a luat lecţii de la organistul, pianistul şi compozitorul Sigismund Neukomm, când acesta se afla ca oaspete în castelul Monrepos de la Neuwied (Germania).

Tânăra principesă Elisabeta de Wied a demonstrat o înzestrare intelectuală deosebită şi un suflet de artist. Sub atenta îndrumare a tatălui, Principele Hermann de Wied, şi sub privirea exigentă a mamei sale, Maria de Nassau, principesa este supusă unui program drastic de formare ca om de cultură şi de artă. Astfel, Elisabeta ia lecţii de desen şi pictură, studiază limbile clasice, literatura franceză şi engleză, filosofia, istoria, gramatica şi dovedeşte un talent ieşit din comun în asimilarea limbilor străine: italiana, franceza, engleza, suedeza şi rusa.

În paralel, primeşte lecţii de pian de la Clara Schumann şi Anton Rubinstein, studiază orga şi clavecinul, dovedind apoi o sensibilitate deosebită în interpretarea muzicii la harpă.

Castelul Peleş reprezenta locul în care erau chemaţi artiştii să participle la seratele muzical-literare. Aici se dezvoltă personalitatea artistică a tânărului George Enescu, sub atenta îndrumare a Reginei Elisabeta, care îl acompania de multe ori la orgă.

Amplasată în Sala de concerte de la primul etaj şi construită pentru a răspunde cerinţelor de spaţiu, complexitate şi design, orga Rieger de la castelul Peleş prezintă o particularitate deosebită, care o face să fie unică în Europa şi anume, ea prezintă două console (două pupitre de comandă) situate în două camere adiacente, iar motorul electric şi burduful care reprezintă mecanismul de aprovizionare cu aer, se găsesc într-o a treia încăpere şi ocupă o suprafaţă de 6 m pătraţi.

Inscripţionată cu anul fabricaţiei, provenienţa şi numărul de ordine din seria fabricată în anul respectiv (Opus 1000), orga de la castelul Peleş se încadrează în categoria orgilor mari având următoarele caracteristici: 2 console cu două manuale, 5 octave şi 28 de registre.

Aparent negabaritică, orga prezintă 1796 de tuburi metalice, confecţionate dintr-un aliaj de staniu şi zinc, precum şi tuburi din lemn de brad.

Motivul pentru care orga Rieger a reprezentat o comandă deosebită pentru reşedinţa regală de la Sinaia, a fost acela de a crea posibilitatea de interpretare din ambele încăperi ale castelului, ambele folosite pentru audiţii muzicale, însă fiind de dimensiuni diferite, presupunem că erau folosite în funcţie de numărul invitaţilor. Mai mult decât atât, era posibil să se realizeze atmosfera unei întâlniri literare, cu fond muzical şi “interpret ascuns”.

Pentru menţinerea în funcţiune a orgii se impun condiţii de micro-climat care să asigure temperatura şi umiditatea necesare păstrării materialului din care este confecţionat burduful pentru aer (piele de bovină) şi tuburile din lemn.

După decenii de tăcere, în anul 2013, orga de la castelul Peleş a fost ascultată din nou, după ce a trecut printr-un proces de restaurare, graţie unei finanţări asigurate de fundaţia ExcesMusic. Sub degetele organistului Remus Henning, câştigător a numeroase premii internaţionale, publicul invitat la concert a trăit o experienţă inedită la castelul Peleş.

DANIELA VOITESCU, muzeograf