Kimon Loghi
1898 ulei pe pânză,
91cm x 79cm
În anul 1898, Kimon Loghi expune ,,Orientala” la Internaţionala Mişcării Secession din München şi întruneşte elogiile unanime ale publicului. Debuta astfel unul dintre cei mai înzestraţi artişti din România de la răscrucea secolelor XIX-XX. Pânza tânărului pictor marca zorii unei prodigioase cariere. Loghi impresionează deopotrivă critica vremii, grăbită să-l compare cu Arnold Böcklin, unul dintre promotorii Simbolismului german.
Kimon Loghi se naşte în anul 1873 la Serres, în Macedonia. În anul 1890, se înscrie la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din capitala Vechiului Regat, unde studiază cu Theodor Aman şi Frederick Storck. Impregnat de valorile academismului, dar măcinat de întrebări fără răspuns, Loghi porneşte în căutarea propriei sale identităţi artistice.
În anul 1894, este admis la Academia Regală de Artă din München. Mediul academic bavarez, atât de diferit de cel românesc, pare să-l captiveze întrutotul. Profesorii săi, simboliştii Arnold Böcklin (1827-1901) şi Franz von Stuck (1863-1928) promovează ideile noii arte, Jugendstil-ul. Eliberate de rigoarea istorismului, artele plastice acţionează prin recursul la introspecţie, la universul fantastic şi la mitologie. Reprezentanţii săi cei mai cunoscuţi, Franz von Stuck, Wilhelm Trübner, Max Klinger, Hermann Obrist şi August Endell mizează pe efectul dramatic provocat de sondarea subconştientului, sub influenţa ideilor freudiene.
Revenit în ţară după bogata experienţă müncheneză, Kimon Loghi participă la Expoziţia Universală de la Paris, de la 1900. Încurajat de succesul din 1898, prezintă din nou ,,Orientala” şi obţine un binemeritat premiu secund. Un an mai târziu, se numără printre fondatorii Societăţii ,,Tinerimea artistică”. La expoziţia de debut, vernisată la 1 martie 1902, ,,Orientala” se afla din nou pe simeze, spre deliciul cronicarilor şi a pasionaţilor de artă. Fină cunoscătoare a Simbolismului german şi a Jugendstil-ului, al căror vocabular l-a deprins la Darmstadt, Principesa Maria achiziţionează lucrarea. În anii următori, cinci dintre tablourile artistului, trei portrete, o scenă religioasă şi una rurală, ajung să decoreze interioarele castelului Pelişor.
Pânza şi-a păstrat intact până azi misterul de odinioară. La o privire superficială, tânăra femeie ne poartă imaginaţia spre frumoasele ţărănci grigoresciene, surprinse în idilismul universului lor rural. Fundalul tabloului, în cromatică vibrantă de roşu şi ocru, trimite vag către covoarele tradiţionale româneşti, iar vestimentaţia, către costumul popular. Iradierea de prospeţime a protagonistei, surprinsă frontal, cu privirea edulcorată de semiîntuneric trădează profunda influenţă artistică a pictorului naţional.
,,Orientala” e departe însă de a fi ceea ce pare. Femeia din tablou, cu identitate misterioasă şi apariţie exotică sugerează mai degrabă un model urban. Discret pieptănată, cu părul prins la spate, din care stă să se desprindă o şuviţă, cu corset strâns şi mâneci vaporoase, umerii şi gâtul artistic dezgoliţi, ,,Orientala” aminteşte mai degrabă de pariziana cochetă. În periplul său prin capitala Luminilor, Kimon Loghi a cunoscut desigur, mediile artistice pariziene, aflate în plină efervescenţă creatoare. Deşi toată viaţa a negat cu îndârjire orice influenţă de factură franceză asupra operei sale, Loghi nu a putut rămâne detaşat de simbolismul idilic al lui Moreau, de fascinaţia sa pentru Orient şi subiecte mitologice. Nu-i sunt străine nici producţiile prerafaelite, cu care ,,Orientala” pare tipologic, înrudită.
Însă experienţa müncheneză îşi pune cel mai bine amprenta asupra portretului. Contaminat de simbolismul operei lui Arnold Böcklin, de predilecţia acestuia pentru mister, sentimentalitate şi fatalism, Kimon Loghi recurge în ,,Orientala” la lumina enigmatică, generatoare de accente dramatice. Femeia pare să se sprijine, aşa încât jumătatea superioară a portretului se învăluie gradual în penumbră. Artistul mizează pe contrastul astfel creat cu albul imaculat al pielii, marcând centrul de interes al tabloului. Umerii rotunzi şi tineri, osatura adolescentină, gâtul puternic şi încordat fac aluzie la portretele feminine ale lui Franz von Stuck. Artistul nu putea rămâne imun la farmecul întunecat al picturii lui Franz von Stuck. De altfel, Loghi concepe ,,Orientala” în atelierul profesorului său, cu a cărui operă era pe deplin familiarizat.
Privit din perspectiva modelelor germane, portretul poate la fel de bine să întruchipeze prototipul feminin, îmbrăcat într-un foarte cosmetizat costum bavarez. Această posibilă reverenţă făcută amorului-propriu local nu a scăpat criticii müncheneze. Şi comparaţia nu ar fi deloc hazardată. Magia picturii lui Kimon Loghi constă tocmai în ambiguitatea sa, în capacitatea de a integra tendinţele artistice cele mai diverse unui limbaj stilistic original.
Din experienţa studenţească bucureşteană, păstrează canoanele academismului, dar esenţa portretului rămâne simbolistă. Modelul elaborat al corsetului, dispus în două registre orizontale, în cromatică de roşu şi brun, cu sclipiri metalice, mânecile fluide, ca şi desenul şerpuitor al fundalului trimit către Jugendstil. Desprins din Simbolismul german, influenţat de impresionismul francez şi de naturalism, Jugendstil-ul găseşte în personajul feminin unul dintre subiectele predilecte. Reprezentată în postura de muză, femeia are rolul să inducă în privitor sentimente extreme. Virginală sau ,,femme fatale”, copilă inocentă sau doamnă rafinată, ea întruchipează idealul feminităţii, transfigurat prin spiritualizare sau erotism.
,,Orientala” lui Kimon Loghi se situează într-o zonă a echivocului. Aflată în primăvara existenţei, necunoscuta din tablou pare stingherită de bănuiala propriei sale feminităţi. Senzualitatea stârnită de prezenţa ei fragilă, de farmecul goliciunii ei, de gura întredeschisă se izbeşte de atitudinea rezervată, de pudoarea umerilor coborâţi, de roşeaţa violentă a feţei. Femeie-copil, ,,Orientala” pendulează între erotism şi inocenţă. Impactul privirii ei adânci, diminuat până la obnubilare de clar-obscur, în maniera unui Sérusier sau Bonnard, mută accentul de pe senzorial pe idee, pe semnificaţie.
,,Orientala” nu este doar o tânără frumoasă, ci protagonista unei opere enigmatice, în care joacă rolul Sfinxului. Ingrat, spre finalul vieţii, destinul îi distribuie artistului partitura nemiloasă a lui Oedip: Kimon Loghi îşi petrece ultimul deceniu de viaţă orb şi izolat de lume. După o activitate intensă, încununată de expoziţii personale, de participări la Saloane oficiale şi la Saloanele ,,Tinerimii artistice”, dispare dintre noi, în anul 1952. Lasă în urmă o operă complexă şi incitantă, cu sensuri adânci, neepuizate.