Curentul Art Nouveau a generat afișul și grafica publicitară. Întotdeauna vie și în permanență mișcare, ornamentația apare echilibrată. O dată cu expansiunea industrială din secolul al XX-lea și cu creșterea publicului consumator, arta afișelor s-a dovedit a fi un mijloc puternic de reclamă și propagandă. Profitând de elementele de efect ale stilurilor Art Nouveau și Art Deco, creatorii de afișe, din urmăroarele decade, au conferit lucrărilor lor un stil inconfundabil și de o mare diversitate.

Posterul Art Nouveau era complex, manierat și sofisticat, executat cu o mare bogăție de mijloace grafice și coloristice. A avut un mare impact vizual, acest fenomen luând amploare spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui următor. După inventarea litografiei policrome, în anul 1879, au început să se reproducă afișe de calitate în serie mare. Asemenea inovații tehnologice au dus la o bună colaborare între imprimerii și artiști, contribuind la o adevărată înflorire a artei afișelor între 1870 și 1939.

Afișul s-a inspirat din desenele japoneze și, în special, din pictura nabiștilor, oferindu-le autorilor genului soluții deosebit de îndrăznețe. Graficianul francez Jean Carlu era de părere că afișul este ”expresia grafică a unei idei”.
Fie el comercial sau cultural, afișul publicitar este mai mult decât prezent în viața omului contemporan. Atunci când a fost creat, posterul a fost conceput ca un instrument al comunicării în scopul declarat al vânzării unui produs sau a unei idei.

Perioada Bellé Époque este marcată de o adevărată ”goană după afișe”, de o explozie de expoziții de afișe, de proliferarea magazinelor și comercianților de afișe întru satisfacerea dragostei publicului pentru această formă de artă. În Franța, cultul cafenelelor a devenit omniprezent, iar numeroși artiști, de diferite orientări și temperament, au devenit creatori de postere. Artiști precum Eugene Grasset, Theophil Steinlen, Paul Berthon, dar mai ales Alphonse M. Mucha, au oferit noblețe artei afișului.

Artistul francez de origine cehă, Alphonse Maria Mucha (1860-1939), a fost una dintre marile personalități ale curentului Art Nouveau, creatorul unei opere originale și diverse. A abordat mai multe genuri artistice, excelând în grafică și realizând câteva dintre cele mai celebre afișe ale vremii sale. A studiat la Academia regală din München, iar din anul 1888, a început să frecventeze cursurile Academiei Julian, din Paris.

În timpul studiilor s-a întreținut lucrând ca ilustrator de cărți. A participat la numeroase expoziții și a fost recompensat cu medalia de argint la Expoziția Universală de la Paris, din anul 1900, pentru mobilarea pavilionului Bosniei și Herțegovinei. În anul 1901, a fost distins cu Legiunea de Onoare, iar în 1902, a publicat cartea ”Documente decorative” (Documents décoratifs), o carte model pentru ornamentica sa, conținând sugestii pentru punerea ei în practică.

Opera sa îmbină stilul artei bizantine și trăsături ale Artei 1900, printr-o cromatică diafană, simboluri pertinente, reușind să realizeze o amprentă personală, preluată mai apoi de alți artiști europeni. Tinerele cu expresii visătoare, drapate în veșminte vaporoase, sunt marca sa. Mucha creează prototipul feminin de Bellé Époque care ajunge să domine întreg Parisul. Prin opera sa, acest ideal depășește granițele Franței, impunându-se în întreaga lume.

Fost elev al pictorului și sculptorului francez, Jean-Paul Laurens (1838-1921), se va aventura, din întâmplare, în arta afișului, iar succesul va fi imediat. Stilul lui Mucha amintește de Art Nouveau-ul vienez. Este caracterizat de o ornamentație din flori artificiale și de o eleganță universală a reprezentărilor, combinate cu o tratare simetrică a suprafețelor și a liniilor, și cu o dependență față de efectele de culoare.

Afișul realizat pentru actrița franceză Sarah Bernhardt, în anul 1894, intitulat Gismonda, este printre lucrările cele mai cunoscute. Dramatismul acestui afiș pentru piesa de teatru semnată de Victorien Sardou, a produs o mare senzație și a determinat-o pe actriță să-i ofere autorului un contract de exclusivitate. Mulți spectatori vor avea, adesea, ocazia să o zărească pe Divină, supranumită ”vocea de aur a teatrului francez”, portretizată pe afișe gigantice, etalate pe fațadele clădirilor într-un stil bizantino-floral necunoscut până atunci. Mucha și-a asumat responsabilitatea nu doar pentru afișele artistei, ci și pentru decorurile de teatru și costumele ei. Începând din acel moment, a fost asaltat de comenzi de grafică, afișe publicitare, calendare, ilustrații de cărți, titluri de revistă și panouri decoratie.

Celebritatea lui Alphonse Mucha a determinat-o pe viitoarea suverană a României, principesa Maria, să achiziționeze câteva dintre cele mai reprezentative opere ale acestuia, precum cele patru panouri cu Anotimpurile, altele cu Momentele zilei și impozantul afiș pentru spectacolul Gismonda, expuse în castelul Pelișor. Sarah Bernhardt era una dintre actrițele preferate ale tinerei principese moștenitoare, Maria deseori imitând-o în toalete și alură. A fost invitată, în repetate rânduri, de către regina Elisabeta, la evenimentele muzicale și literare, organizate la castelul Peleș.

Afișul o reprezintă pe actrița Sarah Bernhardt, în costumație imperială bizantină, în rolul Gismondei, opera dramatică semnată de Victorien Sardou. Poartă o mantie bogată, amplă, iar pe cap o cunună de iriși. În mâna dreaptă ține o crenguță de palmier, iar cea stângă este adusă pe piept. În fundal, deasupra capului, apare înscris numele actriței, în arc de cerc. Partea inferioară prezintă un personaj grotesc sprijinindu-se într-un ruban purtând numele teatrului.

Piesa de teatru ”Gismonda” a avut prima reprezentație la 4 ianuarie 1895, la Teatrul Renaissance din Paris.

Prin tehnica impecabilă a desenului, știința compoziției și a folosirii tonurilor de culoare, Alphonse Mucha rămâne cel mai important reprezentant al Art Nouveau-lui în grafica europeană.

Izabela Török, muzeograf