Având în vedere faptul că în perioada 14.12 – 16.12. 2017 este declarat doliu național, VERNISAJUL EXPOZIȚIEI artele focului. ceramică şi sticlă din colecţiile muzeului naţional peleş se reprogramează pentru data de 27 ianuarie 2018, ora 15:00.
Gândit să îndeplinească o triplă funcţie, aceea de reprezentare, de loc de decizie politică şi de lăcaş de cultură, Castelul Peleş, reşedinţa regală de vară, rămâne unul dintre cele mai importante muzee din România datorită varietăţii şi valorii deosebite a colecţiilor care îl alcătuiesc. Alături de celebra colecţie de pictură ce cuprindea peste 200 de tablouri, regele Carol I a pus bazele unei remarcabile colecţii de artă decorativă constituită treptat de-a lungul unei jumătăţi de veac de domnie, prin achiziţii importante de mobilier, arme, tapiserii şi covoare, piese de metal preţios, sticlărie şi ceramică, creaţii ale celor mai faimoase ateliere şi manufacturi ale epocii.
În cadrul acestui vast proiect artistic, colecţia de ceramică, gresie, faianţă, porţelan a Castelului Peleş ocupă un loc bine determinat, atât ca număr – colecţia se compune din peste 5000 de piese -, cât şi ca valoare; piesele ceramice onorează autorii şi centrele ceramice europene cunoscute la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, ca şi ateliere mai vechi.
Menite să confere culoare interioarelor regale, ceramica şi sticla regală din Castelele Peleş şi Pelişor se înscriu în patrimoniul naţional ca unele dintre cele mai importante şi mai coerente colecţii de artă decorativă din România.
EXPOZIŢIA VA FI DESCHISĂ PENTRU PUBLIC ÎN PERIOADA 27 ianuarie – 16 mai 2018
PROGRAMUL DE VIZITARE: Miercuri-Duminică, orele: 09:15 – 16:15
INTRAREA ESTE GRATUITĂ