Bourbon Jazz Unit , formație alcătuită din Georgiana Popescu – voce, Alexandru Șveț – pian și Ciprian Parghel – contrabas, va susține sâmbătă 6 octombrie, de la ora 16, ultimul concert de jazz din cadrul Stagiunii “Sunetul Muzicii”, ediția a X-a, manifestare organizată de Muzeul Național Peleș și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, în sala de muzică a Castelului Peleș.
Evenimentul este parte din proiectul ambițios „100 de ani în 100 de concerte” organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și a Administrației Fondului Cultural Național.
Accesul se face pe baza de invitație, care poate fi obținută scriind pe adresa: peles.ro@gmail.com.
Bourbon Jazz Unit şi-a început parcursul în 2007, ca ansamblu instrumental avându-l cap de afiș pe pianistul Alexandru Șveț. Adăugarea, ulterior, a vocii soliste, a permis abordarea unui sound nou, personalizat.
Ansamblul concertează în spații dintre cele mai diverse, de la săli clasice de concert și până la cluburi sau chiar centre comerciale, muzee și biblioteci, atât în București cât și în ţară (Sibiu, Braşov, Sighişoara, Reghin, Cisnădie, Odorheiu Secuiesc, Târgu Mureş, Bistriţa, Galaţi, Iaşi ş.a.). Printre cele mai notabile apariții ale lor se numără Festivalul internaţional de jazz – Târgu Mureş, Brasov Anniversary Jazz Night din Piaţa Sfatului – celebrând 775 de ani de la prima atestare documentară, Festivalul ICon Arts – Sibiu, SIMN 2010 – Săptămâna Internațională a Muzicii Noi – București, stagiunea de concerte a Filarmonicii Pitești sau Vara de Jazz și Poezie la Mogoșoaia.
Bourbon Jazz Unit sunt câștigătorii etapei de jazz a emisiunii-concurs “Drumul spre celebritate” realizat de Radio România Cultural în 2010.
Amănunte pe: www.asociatiaprovalores.ro
Organizatori: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin Programul “Oportunităţi la tine acasă” şi Muzeul Naţional Peleş
Proiect co-finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale și Administrația Fondului Cultural Național
Parteneri: Banca Transilvania, ExcesMusic şi Asociaţia Pro Valores.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Enjoy TV, Observator cultural, Radio Trinitas, Calendar evenimente, Roportal.ro, onlinegallery.ro, JurnalMM.ro, Capital cultural, Agentia de carte, România pozitivă.