Pe 24 iunie are loc Concursul de Eleganţă Sinaia, unul din cele mai speciale evenimente din Europa de Est dedicate automobilelor de epocă. Evenimentul, organizat sub Înaltul Patronaj al M.S. Regelui Mihai I al României, beneficiază de un cadrul de excepţie: Domeniul Regal Peleş şi castelul pentru prezentarea şi parada concurenţilor şi Casinoul Sinaia pentru festivitatea de premiere.
Concursul de Eleganţă Sinaia a fost organizat pentru prima data de Automobil Clubul Regal Roman (ACRR) în urma cu mai bine de opt decenii, în două ediţii (1934 şi 1935). Retromobil Club România (RCR) a reluat tradiţia organizării evenimentului în parteneriat cu Primăria Oraşului Sinaia şi Muzeul Naţional Peleş. Anul acesta, Concursul de Eleganţă de la Sinaia a fost încadrat ca eveniment de categoria A în calendarul Federaţiei Internaţionale de Automobile de Epocă (FIVA) şi se bucură, în premieră, de susţinerea oficială a BMW Classic, alături de o deja tradiţională colaborare cu BMW Group România.
Pentru ediţia din 2017 sunt înscrise 32 de automobile în şase categorii, cu reprezentanţi din patru ţări: România, Bulgaria, Ungaria şi Marea Britanie. Sunt înscrie multe exemplare de excepţie, aşa cum este modelul Ego 4/14 din 1924, unul din două exemplare existente la nivel mondial, prezentat şi în filmul „Restul e tăcere” semnat de Nae Caranfil. Ţiriac Collection va prezenta una din puţinele limuzine de serie din lume care dispune de un motor cu 16 cilindri – un model Cadillac Series 90. Porsche 356 Cabriolet, Jaguar E Type sau Citroën DS 21 Cabriolet Chapron sunt alte automobile spectaculoase înscrise în concurs.
În total, ediţia din acest an reuneşte participanţi din patru ţări. Ca reprezentant al Marii Britanii este violonistul român Remus Azoiţei, cu un Renault 12 TL din 1971. Acesta s-a format la Conservatorul din Bucureşti şi a beneficiat de o bursă la renumita Juilliard School din New York.
Aceasta i-a deschis drumul către o carieră de prestigiu, cu concerte în marile săli ale lumii, precum Carnegie Hall în New York, Konzerthaus Berlin, Teatro La Fenice Veneţia, Auditorio Nacional Madrid sau Konzerthaus Viena.
În 2001, Remus Azoiţei a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment fiind de asemenea cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie a Academiei. Remus Azoiţei cântă la o vioara Niccolo Gagliano făcută în anul 1753, aparţinând colecţiei Academiei Regale de Muzică din Londra.
Participare de excepţie BMW Classic la Concursul de Eleganţă Sinaia, unul dintre cele mai speciale evenimente din regiune dedicate automobilelor de epocă
Participarea internaţională BMW Classic înseamnă o flotă importantă de automobile care va marca şi o serie de momente speciale din istoria mărcii. Prima generaţie BMW Seria 7 (E23) aniversează 40 de ani de la lansarea modelului şi întoarcerea BMW în segmentul limuzinelor de lux, BMW Seria 7 750i (E38) marchează 30 de ani de la primul motor V12 german de după cel de-al doilea Război Mondial, iar un model BMW Z1, probabil primul model care circulă pe drumurile din România, aniversează 30 de ani de la relansarea roadsterelor BMW.
Concursul de Eleganţă Sinaia din acest an va fi scena unui alt moment important din istoria mărcii BMW – un model deosebit de special revine în România după ce în 1940 participa la Marele Premiu al oraşului Braşov, la numai câţiva kilometri de Sinaia.
Este vorba de legendarul BMW 328 Mille Miglia Roadster, carosat de Touring, unul dintre cele trei modele produse vreodată şi, cu siguranţă, unul dintre cele mai emblematice modele din istoria mărcii.
Concursul de Eleganţă Sinaia este deschis gratuit publicului larg. În plus, alături de prezentarea oficială a automobilelor de la Castelul Peleş, pasionaţii pot descoperi mai multe detalii şi legende despre maşinile din concurs în două tururi ghidate, începând cu ora 10:00 şi ora 14:00, cu plecare de la Terasa „La tunuri”.
Progamul evenimentului:
– 10:00 – 17:00. Automobilele sunt prezente pe Domeniul Regal Peleş: Castelul Peleş, Castelul Pelişor, Vila Economat.
– 10:00, 14:00. Tururi ghidate de prezentare cu start de la Terasa „La tunuri”, Vila Economat
– 12:00 – 13:00. Prezentarea oficială a automobilelor, Castelul Peleş.
– 18:00 – 19:00. Parada automobilelor de epocă şi prezentarea în centrul oraşului.
– 19:00 – 20:00. Festivitatea de premiere, Casino Sinaia.
Vor fi distribuite pliante cu lista automobilelor participante şi numerele de concurs ale acestora, precum şi buletine de vot. Publicul va putea vota exemplarul preferat, depunând buletinele de vot în urna din faţa terasei “La tunuri”. Fiecare vizitator poate vota un singur automobil, înscriind în buletinul de vot numărul automobilului preferat (numerele sunt afişate pe fiecare automobil). Pe baza voturilor va fi decernat “Premiul Publicului”.
Partenerii evenimentului
Uniqa Asigurări, Primăria Sinaia, Muzeul Naţional Peleş, Casino Sinaia, BMW Romania, Tissot, Game World Bucureşti Vitan, Ralitza, Bergenbier, Hotel Palace, Rulota cu flori, Kala, Scomec
Parteneri media: AutoPro, auto motor şi sport, autostiri.ro, automobilia.ro
Site-ul oficial al evenimentului : www.concursuldeeleganta.ro