Gandit sa indeplineasca o tripla functie, aceea de reprezentare, de loc de decizie politica si de lacas de cultura, Castelul Peles, resedinta regala de vara, ramane unul dintre cele mai importante muzee din Romania datorita varietatii si valorii deosebite a colectiilor care il alcatuiesc. Alaturi de celebra colectie de pictura ce cuprindea peste 200 de tablouri, Regele Carol I a pus bazele unei remarcabile colectii de arta decorativa, constituita treptat de-a lungul unei jumatati de veac de domnie, prin achizitii importante de mobilier, arme, tapiserii si covoare, piese de metal pretios, sticlarie şi ceramica, creatii ale celor mai faimoase ateliere şi manufacturi ale epocii.
Cupa trilobata cu scena mitologica
Moartea lui Endymion
Atelier Florenta, Toscana, Italia
Faianta pictata
4/4 sec. XIX
In cadrul acestui vast proiect artistic, colectia de ceramica (gresie, faianta, portelan) a Castelului Peles ocupa un loc bine determinat, atat ca numar (colectia se compune din peste 5000 de piese), cat si ca valoare (piesele ceramice onoreaza autorii si centrele ceramice europene şi orientale la moda in secolul al XIX – lea si la inceputul secolului al XIX – lea, ca si ateliere mai vechi).
Pasionata de frumos, din care si-a facut un adevarat crez, Regina Maria (1914–1927) continua traditia de colectionar inaugurata de Regele Carol I si achizitioneaza piese de ceramica Art Nouveau, pe care le distribuie cu deosebit simt estetic in decorul insolit al Castelului Pelisor, resedinta sa particulara.
In anii ’70, în plin regim comunist, Muzeul Peles initiaza un adevarat program de achizitie de piese de arta de la persoane particulare sau din anticariate, adaugand colectiei deja inchegate un plus valoric semnificativ.
Urmarit de ideea necesitatii compunerii unui spatiu demn de reprezentare a tinerei Monarhii, Regele Carol I a reusit sa creeze la Sinaia, ca si în capitala, una dintre cele mai inchegate colectii de arta decorativa, fara precedent in istoria noastra culturala. Cumparate fie din strainatate, direct de la ateliere sau cu ocazia vizitelor ocazionate de Expozitiile Universale de la Paris, Londra sau Viena, fie din colectii particulare apartinand aristocratiei locale si straine sau de la firme specializate de distributie, piesele de ceramica din colectia Castelului Peles celebreaza bunul-gust, varietatea si maiestria artistilor de altadata.
Amfora decorativa
Atelier Sèvres, Franta
Portelan pictat, bronz aurit
4/4 sec. XIX
Desi Carol I a preferat pentru resedinta sa de vara faianta europeana de imitatie, ceramica orientala reprezinta un segment valoros al colectiei. Achizitionate treptat, inca din primii ani dupa venirea sa in Romania, piesele orientale completeaza fericit atmosfera eclectica a Castelului. Alaturi de vasele chinezesti din secolele XVIII – XIX, din ,,familia verde”, ,,alb-albastru” si ,,brune de Chine”, maiestrit decorate cu scene narative de mare intensitate, se regasesc cateva rafinate vase Celadon din secolul al XVIII – lea. Ceramica japoneza provenita din celebrele ateliere Imari-Arita si Satzuma se distinge prin bogatia decorativa si cromatica, ca si prin varietatea formelor: platouri si vase decorative. In general, piesele ceramice extrem-orientale au fost achizitionate de pe piata constantinopolitana prin intermediul pictorului documentarist maltez, Amedeo Preziosi (1816 – 1882).
Ceramica persana este ilustrata de cateva vase pentru grasime din secolele al XVII-lea si al XVIII – lea, reprezentative pentru ceramica din epoca Safavizilor (1502 – 1736). Piesele se caracterizeaza prin finetea glazurii turcoaz stralucitoare si semitransparenta ca si prin precizia desenului stilizat. Sumarul periplu prin atelierele ceramice orientale se incheiei cu ceramica de serie turceasca de la sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea, fabricata de faimosul atelier Iznik, remarcabila prin frumusetea si simetria decorului floral si geometric, ca si prin cromatica vie si variata.
Ceramica europeana constituie nucleul colectiei si se defineste printr-o mare diversitate stilistica. In cadrul segmentului european, faianta de secol XIX ocupa un loc central deoarece era purtatoarea valorilor istorice si ideologice ale epocii Renasterii. Ceramica spaniola este ilustrata de piese variate, decorate cu motive heraldice in tonuri inchise de albastru-cobalt sau ocru, create de atelierele Toledo si Talavera.
Maiolica italiana de larga circulatie in intreaga Europa se bucura de o reprezentare consistenta, atat din punctul de vedere al centrelor ceramice celebre, cat si al tipologiei dezvoltate in Peninsula si al motivelor decorative specifice fiecarei manufacturi. De altfel, in secolul al XIX-lea, ceramica italiana reuseste sa cucereasca piata, Curtile europene devenind principalele comanditare. Moda ceramicii à l’ancienne, cu radacini adanci in Renastere, promovata de maestrii ceramicii italiene, se impune cu succes si la curtea Regelui Carol I. Alegerile suveranului sunt influentate in mare masura de educatia artistica primita in sanul familiei sale de la Sigmaringen. Ceramica copiaza sau se inspira din formele spectaculoase ale secolelor XV – XVI, piesele lui Luca della Robbia, amforele cu anse-serpi, vasele de farmacie, cupele trilobate, placile decorative si adapteaza decorurile a raffaelesche, a grotesche, a istoriato, coppa d’amore, bella donna etc, noilor cuceriri tehnice inregistrate pana in secolul istorist.
Platou decorativ
Atelier Ginori, Florenta, Italia
Faianta pictata
4/4 sec. XIX
In anul 1873, Societatea Amicii Bellelor Arte organizeaza la Bucuresti prima sa expozitie. Pe langa piese valoroase de arta plastica, mobilier, arme, monede, sunt expuse pentru prima data obiecte din ceramica din colectii private diverse, alaturi de vase istoriste din maiolica italiana. Gestul vorbea despre predilectia suveranului roman pentru faianta toscana si pentru spiritul ei de glorificare a trecutului.
Colectia de faianta italiana a Castelului Peles cuprinde piese semnificative din toate atelierele consacrate in epoca: Ginori, Caffaggiolo, Torelli, Cantagalli, Faenza, Deruta, Savona, Gubbio, Orvietto, Nove, Capodimonte si Urbino. Motivele decorative tipice atelierelor Urbino si Faenza, cristalizate inca din secolul al XVI – lea, sunt integrate in repertoriul decorativ al pieselor Faenza sau Ginori. Cei mai importanti furnizori ai Casei regale romane sunt Alberto Issel din Genova, la 1884, 1885, Moise della Torre&Co. din Florenta, la 1911 si Manifattura di Signa, Terrecotte artistiche din Florenta la 1912 etc. Alaturi de piesele istoriste, colectia regala cuprinde cateva piese originale, de mare rafinament, care dateaza din secolele XVI – XVII.
Influentata de ceramica italiana, faianta istorista de sorginte franceza imprumuta si adapteaza decorurile consacrate in Italia si circula sub denumirea generica de faianta à la venitienne. In colectia regala de la Castelul Peles, Carol I a inclus piese valoroase create de atelierele Rouen, Marseilles, Bordeaux, Saint-Cloud, Paris, Moustiers, Sarreguemines, ca si reproduceri reusite dupa piesele naturaliste create de Bernard Palissy in secolul al XVI – lea. In ceea ce priveste portelanul francez, piesele din colectia muzeului sunt fie cópii dupa modele valoroase, create de cele mai cunoscute ateliere de profil din Franta, precum Sèvres, Paris, Saint – Cloud si Chantilly, fie productii istoriste de mare rafinament. Stilistic, portelanurile franceze acopera o intreaga paleta de stiluri, de la chinezarii, la figurine si vase in stil rococo, neoclasic si Empire ajungand pana la Art Nouveau, curent reprezentat magistral de piesele imaginate de Clément Massier la 1900, designerul atelierului Golfe Juan, din Alpii maritimi. Comenzile regale au fost adresate magazinelor celebre precum Au vase etrusque. Faïances artistiques din Paris, in 1869, firmelor Jules Houry. Specialité de porcelaines et faïences d’art, in 1873 si Louise Cellière.Céramique centrale. Faïences françaises, in 1879 etc.
Amfora gigant cu
scena mitologica marina
Atelier Richard – Ginori, Forenta, Italia
Faianta pictata, 4/4 sec. XIX
Contactele economice si culturale cu Franta si Italia, au determinat in Germania, dezvoltarea unei ceramici distincte, care se inspira din motivele decorative renascentiste si baroce consacrate, dar le adapteaza formelor si spiritului german. Tara in care s-a inventat portelanul este cel mai bogat valorificata in colectia regala, fapt explicabil, desigur, prin insasi originea suveranilor, dar si prin varietatea extraordinara a productiei ceramice dezvoltate in secolul al XIX – lea. Colectia germana de portelan a castelului cuprinde piese valoroase create in atelierele consacrate de la Meissen, Nymphenburg, Ilmenau, Rosenthal, Volkstedt, Villeroi&Boch Mettlach, Lönitz, Hamburg, Berlin, Grenzhauser, Villingen, Frankenthal etc.
Miscarea nationala de dupa 1871 de redesteptare a constiintei germanitatii a determinat si in acest domeniu reluarea productiei de gresie de imitatie Westerwald, cu apogeul in secolul al XVI-lea. Caracterizata prin policromie redusa (albastru, alb, cenusiu), prin aspectul dur si opac, prin decorul in relief, ca si prin larga difuzare a tipologiei vaselor Bellarmini, ceramica gen Westerwald din secolul al XIX-lea se bucura de o larga reprezentare in colectia regala.
Portelanul german din colectia regala se caracterizeaza prin varietate tipologica si prin calitate artistica. Alaturi de figurinele inspirate ale atelierului Meissen – unele dintre ele -, copii dupa marii artisti ai secolului al XVIII-lea, precum Johann Joachim Kändler, celebru sculptor german si cel mai important modelator de portelan din atelierul lui Böttger, stau piesele Ilmenau, Rosenthal si Nymphenburg: servicii de ceai, garnituri de masa, vase brûlle-parfume, platouri decorative etc. Printre exportatorii germani s-au numarat Kunstgewerbe, Werkstatt des Architecten R. Bichweiler din Hamburg, Königliche Hof–Kunst–Anstalt von C. W. Fleischmann din Nürnberg, E. Crauer din Creuznach, la 1881, J. von Schwartz, Artistische – Fajance und Terracotta – Fabrik din Leipzig, la 1884, Julius Lange, Glass, Porzellan und Majolica – Waaren – Lager din Berlin, la 1885 si Bayerische Kunstgewerbe – Verein din München, la 1896.
Ceramicii germane din colectia regala i se adauga celebrele vase olandeze de Delft, din secolele al XVIII – lea si al XIX -lea, lucrate in camaïeu, inspirate din motivele decorative extrem – orientale, ca şi porţelanurile fine fabricate în Austria, la Viena sau in centrele din Boemia, precum Pirkenhammer, fabrica de portelan care functioneaza si astazi. Unul dintre cei mai prolifici furnizori de ceramica austriaca ai Casei regale romane a fost firma Carlo Vanni, la 1869 si 1872, Fabrik von Rococo – Schmuck und Kunst – Gegenständen, la 1872, Münzen Antiquitäten, la 1872 si J. Weidman la 1900, toate firme din Viena.
Vas Bellarmini
Atelier german
Gresie, cositor, 4/4 sec. XIX
Ceramica engleza din colectia regala provine din atelierele Wedgwood, Tunstall, Minton, Johnson Bros, Copeland şi Doulton-Lambeth, din Londra. Imitatie a ceramicii germane, in special al gresiei, a portelanului chinezesc si a tipologiei pieselor din argint, ceramica englezeasca capata treptat originalitate si valoare, devenind o arta de sine statatoare. La inceputul secolului al XIX-lea, Josiah Spode II, mester ceramist din secolul al XVIII – lea la Stoke – upon -Trent, combina argila chinezeasca, gresia si glazura si obtine bone china, care imita portelanul, dar e mai ieftin. Regele Carol I achizitioneaza cea mai mare parte a pieselor englezesti prin intermediul lui Theodor Held din Londra. Firma W. P. L. G. Philips, China and Glass Manufactures din capitala Regatului Unit livreaza de asemenea, suveranului roman faianta Minton.
Vasele şi figurinele animaliere de Copenhaga, piesele unguresti Arta 1900, serviciile de lavoar de serie create de manufacturile Szolnay-Pecs si Fischer, vasele rusesti de mari dimensiuni, fabricate la Moscova si Sankt-Petersburg, desi reduse numeric, confera colectiei o mare diversitate. In colectia regala figureaza cateva piese de uz curent alaturi de replici dupa vechea gresie germana, fabricate in ateliere bucurestene sau transilvanene.
Menita sa confere culoare interioarele regale, ceramica din castelele Peles si Pelisor se inscrie in patrimoniul national ca una dintre cele mai importante si mai coerente colectii de arta decorativa din Romania.