Biroul regelui Ferdinand I
Apartamentul Regelui Ferdinand se compune din cabinet de lucru şi dormitor. Mobilierul cabinetului de lucru este decorat în stilul neo-Renasterii germane şi a fost realizat de Martin Stöhr în Atelierele de arte şi meserii din Sinaia.
Holul de onoare
Inspirat din decoraţia holului central al Castelului Cliveden House din Anglia, holul este decorat în întregime cu lambriuri din lemn de stejar, iar plafonul este în întregime vitrat. Este remarcabil portretul reginei Maria, realizat de pictorul Philipp de Laszlo, în anul 1924, în timpul vizitei reginei la Londra.
Salonul reginei Maria
Chiar dacă preia elemente decorative aparţinând diferitelor culturi şi diferitelor epoci (vechi ornamente celtice sau scandinave, elemente de provenienţă bizantină, elemente de inspiraţie folclorică sau fragmente de Art Nouveau), regina Maria, prin debordanta sa fantezie, le integrează unui tot armonios. Preferinţa pentru un anumit gen de “scenografie” teatrală se poate observa şi în acest interior unde obiectele de cult preiau funcţia decorativă a celor laice. “Capela”, deşi nu este un loc sacru, este totuşi spaţiul de reculegere.
Dormitorul de aur
În anul 1903, regina Maria comandă, după un proiect propriu, în Atelierele de Arte şi Meserii din Sinaia, mobilierul acestei camere. Este lucrat în lemn de tei aurit şi decorat în stilul personal al reginei Maria, stil hibrid ce îmbină elemente celtice şi bizantine, în viziune Art Nouveau.
Camera de aur
Acest interior are valoare de unicat, ornamentaţia fiind concepută de regina Maria, în stil personal. Ea cuprinde o decoraţie parietală în stuc aurit, modelat în ramuri de ciulin, plafon în boltă, cu forma unei imense cruci celtice suprapusă peste discul solar, mobilier aurit, decorat cu animale fantastice din mitologia celto-scandinavă, vitralii policrome ce difuzează lumina. Regina Maria s-a stins din viaţă în acest interior emblematic, unde creativitatea sa a lăsat o puternică amprentă.
Camera de joaca a copiiilor
În primii ani ai secolului al XX-lea, ebeniştii europeni creează ansambluri de mobilier în care regăsim spiritul ludic al universului copilăriei, cum este mobilierul din nuiele, vopsit alb, din această încăpere.




felicitari pt. imagini.Am vizitat castelul luna trecuta ,dar aceste imagini chiar mi-au reimprospstat memoria le-am bagat la preferite.Nici fotografiile facute de mine nu sunt asa de sugestive.Inca o data felicitai.
de ce nu e si camera oglinzilor
Site-ul peles.ro nu ofera decat o parte din turul virtual al castelelor Peles si Pelisor. Pentru turul complet, format din peste 65 de imagini, vizitati magazinul de suveniruri al muzeului, unde puteti achizitiona DVD-ul cu turul virtual (20 lei).
Va multumim.
Buna ziua.Foarte buna ideea cu turul virtual.Un singur amanunt am constatat care sare in evidenta si nu pare a fi la locul lui, mai exact este vorba despre prizele si intrerupatoarele de culoare alba .Dau un aspect urat .Pot fi inlocuite cu altele in culori asortate fiecarei camere in parte ,nu cred ca ar fi o investitie foarte costisitoare .
Excelente imagini! Ma bucur mult sa le vad! Am vizitat castelul Peles, dar nu am vazut decat parterul si o parte din etajul I, pentru ca atat era deschis vizitatorilor. Am inteles ca interioarele cu dormitoare si bai sunt la inaltimea salilor de la parter. Imi doresc nespus de mult sa mai vizitez ( inca odata cel putin) castelul Peles dar si Pelisorul, pe care inca nu l-am vazut! Oricum, felicit din toata inima persoana sau persoanele care s-au gandit ca aceste opere superbe de arta sa poata fi vizionate de cat mai multi oameni! Imaginile acestea, asa cum spunea un alt vizitator virtual, ne aduc in suflet mandria de a fi roman, pe care am pierdut-o in ultimii ani. E minunat sa stii ca si strainii ne admira foarte mult atunci cand viziteaza aceste castele. Unde sunt oamenii care, cu adevarat ar merita sa ne conduca si sa ne reprezinte, cu onoare si demnitate, cu cinste si respecul datorat fiintei umane? Oare sa fi disparut definitiv acei oameni care ar trebui sa constituie clasa noastra politica cu care sa ne mandrim, dar mai ales cu care sa ne simtim ocrotiti si in siguranta ca natiune si popor….Cine stie…
Este minunat. Cu aceasta ocazie l’a putut admira si familia fiicei mele mai mica , care este stabilita in Franta,casatorita cu un cetatean francez. anul acesta il vor admira “pe viu”.Felicitari!!