Readusă la viaţă în secolul al XIX-lea datorită teoriilor vehiculate de John Ruskin şi W.N. Pugin, arta medievală şi implicit, arta vitraliului, cunoaşte un reviriment extraordinar. Ea este privită ca ,,reprezentare arhitecturală a sentimentului creştin”, ale cărei (…) ,,calităţi exprimau înseşi calităţile meşterilor medievali” şi considerată, în consecinţă o ,,arhitectură de caracter”. Rezonanţe ale medievalităţii îşi găsesc ecou atât în arhitectura, cât şi în planul decorativ al castelului Peleş. Mesajul medieval transmis de arta vitraliului este receptat în secolul al XIX-lea în matca lui originară, ca ,,mijloc de filtrare a luminii divine, răsfrântă asupra credincioşilor. Culorile de bijuterie ale vitraliilor sunt o cale de plată a tributului către Dumnezeu” şi o reflectare a imaginilor biblice. Totodată, vitraliile furnizează o naraţiune cu rol de pildă.

Achiziţionate din străvechiul Imperiu roman de neam german sau fabricate între anii 1881 şi 1883, de către firma F. X. Zettler din München, la comanda specială a Regelui Carol I, cele 800 de vitralii care alcătuiesc colecţia reşedinţei de la Sinaia se disting mai ales prin metoda originală de reprezentare a scenelor religioase. Artiştii firmei Zettler sunt familiarizaţi cu iconografia creştină occidentală şi de aceea, primesc frecvent cereri din partea bisericilor catolice europene şi americane.

Carol I descoperă meritele atelierului cu ocazia vizitării Expoziţiei Universale de la Viena din 1873, unde firma obţine Marele Premiu. La recomandarea călduroasă a Regelui Ludwig al II-lea al Bavariei, fondatorul Institutului Sticlei Pictate din München, artiştii sunt antrenaţi într-un proiect de anvergură. În anul 1882, atelierul se transformă în Institutul Regal Bavarez de Artă pentru Vitralii şi devine unul dintre cele mai respectate nume în domeniu.

Stilul München, pe care artiştii bavarezi l-au perfecţionat fără încetare, se caracterizează prin tratarea tridimensională a reprezentărilor, prin calitatea superioară a sticlei, prin paleta cromatică vie şi diversificată, ce permitea accente stilistice deosebite, menite să redea febra sentimentului religios, idealismul tipic Romantismului, fără a neglija însă marile teme ale antichităţii clasice.

Alături de producţiile Zettler, ilustrate într-un catalog special, stau vechile vitralii germane şi elveţiene, din secolele XV-XVII, pe care Carol I le distribuie în cadrul reşedinţei după un criteriu ideologic bine definit.

Fără îndoială, selecţia temelor şi a motivelor s-a realizat sub directa coordonare a primilor doi suverani ai României. Rolul vitraliilor de la Peleş este acela de a ilustra moştenirea germană, ideologia puterii, apartenenţa la valorile clasice şi creştine.

În linii generale, vitraliile pot fi clasificate în două categorii largi: vitralii cu teme laice (vitralii heraldice, portrete de strămoşi, reprezentări ale reşedinţelor germane, scene din viaţa aristocraţiei, scene bahice, alegorii, teme celebre ale antichităţii şi scene de basm) şi vitralii religioase (figuri de sfinţi, scene biblice, vitralii devoţionale şi vitralii inspirate din arta otomană, decorate cu versete din Coran).

La începutul secolului al XX-lea, Regele Carol I comandă atelierului vienez, Zwölfer, binecunoscut în România datorită filialei bucureştene a firmei, o serie de vitralii monocrome, în stil Arta 1900. Decorate cu motive florale şi geometrice stilizate, vitraliile Zwölfer se remarcă prin eleganţa decorului, ca şi prin măiestria execuţiei. Atelierul Zwölfer excelează şi în ştiinţa recondiţionării vechilor vitralii, cărora le redă strălucirea de odinioară. Dovadă stau cele câteva vitralii elveţiene din secolul al XVII-lea din Cabinetul regelui sau vitraliile germane medievale din Sala mare de arme, restaurate special pentru castelul Peleş.